Viitorul industriei de telecomunicații din România se află în ultima perioadă sub un semn de incertitudine, totul în contextul dezbaterii proiectului de lege 5G în Parlament. Pentru industria telecom din România, implementarea rețelelor 5G este următorul pas semnificativ în dezvoltarea sa.
Proiectul legii 5G, ce vizează adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, este în continuare în proces de dezbatere în cadrul Parlamentului, în regim de urgență.
Industria de telecom s-a dovedit a fi tot mai importantă în perioada crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, iar dezvoltarea acesteia este indispensabilă bunăstării statului și a societății în ansamblul ei. Însă, cu toate acestea, pe marginea acestui proiect de lege atât de important pentru dezvoltarea industriei, există o serie de dezacorduri între autorități și reprezentanții din sfera telecomunicațiilor.
Într-un interviu acordat recent pentru ZF, șeful Comisiei de IT din Camera Deputaților, Sabin Sărmaș, susține că în România nu au fost încă făcute suficiente investiții privind infrastructura 5G, iar o parte a echipamentelor care sunt deținute de către operatorii telecom sunt deja uzate din punct de vedere fizic și moral: „Şi nu toate echipamentele au fost cumpărate, nu au fost achiziţionate ieri, sunt unele echipamente care au deja 3-4-5 ani de uzură fizică şi morală în spate. Adică impactul din acest punct de vedere nu va fi unul extraordinar de mare”.
De asemenea, în același interviu, deputatul PNL declară că impactul înlocuirii echipamentelor pe o durată de 5 ani nu este în concordanță cu estimările operatorilor telecom din România ce se opun adoptării legi 5G în actuala sa formă: „În termenul de 5 ani de foarte multe ori uzura morală a acestor echipamente se produce, în reţelele de 5G vorbim de debite de date mult mai mari pentru a face faţă acestui trafic de date mult mai mare, oricum practic în următorii 5 ani sau într-o mare proporţie, covârşitoare, echipamentele vor fi schimbate“, a afirmat Sărmaş.
Giganții de pe piața operatorilor de telefonie mobilă din România critică forma actuală a proiectului de lege 5G și decizia adoptării acestuia în procedură de urgență în Parlament, argumentând prin faptul că vor fi generate întreruperi ale serviciilor și majorarea costurilor suportate de clienții finali, mai ales în contextul eliminării rapide a companiei Huawei în următorii 5 ani. În plus, nu sunt cunoscute încă modalitățile prin care statul va susține acoperirea costurilor acestor operațiuni sau dacă o va face.
În concluzie, industria de telecomunicații din Româniaîși poate continua dezvoltarea firească și România se poate afirma pe harta comunicațiilor 5G internaționale doar în contextul lipsei unor blocaje la nivel guvernamental, care întârzie și pot agrava semnificativ progresul în industrie realizat în următorii ani, calitateași costurile serviciilor oferite consumatorilor finali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu