Șeful fiscului își dă demisia într-o țară din UE, plângându-se de politicieni

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Şeful agenţiei de colectare a impozitelor dintr-o țară din Uniunea Europeană a anunțat, vineri, că își dă demisia.

VEZI ȘI - ANAF, pe urmele influencerilor care l-au promovat pe Călin Georgescu

Acesta se plânge că politicienii au “demonizat“ lupta împotriva fraudei fiscale, relatează Reuters şi ANSA. Este vorba despre Ernesto Maria Ruffini, aflat în frunte fiscului italian - Agenţia pentru venituri - din 2020, mai avea încă un an pentru a-şi depune contractul. Acesta a declarat pentru ziarul Corriere della Sera că s-a săturat ca munca sa să fie defăimată. “N-am mai văzut până acum oficiali publici să fie catalogaţi ca parte a unei reţele de cămătari de stat sau că Agenţia de Venituri ţine ostatice familiile, ca şi cum ar fi un bandit“, a spus el.

“Evazioniştii sunt cei care le fac rău cetăţenilor cinstiţi“

“Este ca şi cum a lupta împotriva evaziunii fiscale ar însemna să ai preferinţe politice şi chiar ar fi ceva de care să-ţi fie ruşine“, a adăugat oficialul italian. “Personal, am crezut întotdeauna că evazioniştii sunt cei care le fac rău cetăţenilor cinstiţi“. Ruffini nu a dat nume, dar cuvintele sale au apărut îndreptate către premierul Giorgia Meloni şi vicepremierul Matteo Salvini, care au acuzat amândoi agenţia sa că îi prejudiciază pe italienii de rând.

Salvini a afirmat anul trecut că vrea să-i elibereze pe “milioanele de italieni care au fost ţinuţi ostatici prea mulţi ani de către Agenţia de venituri“, în timp ce Meloni a comparat inspecţiile făcute de fisc întreprinderilor mici cu activităţile mafiote de extorcare. Nici Meloni, nici Salvini nu au făcut comentat imediat cu privire la plecarea lui Ruffini. În ultimele zile, susţinători ai guvernului l-au acuzat pe Ruffini că plănuieşte să intre în politică, lucru pe care acesta l-a negat vineri.

Problemă cronică în Italia

Evaziunea fiscală este o problemă cronică în Italia şi a costat vistieria statului peste 80 de miliarde de euro în 2021, potrivit celor mai recente date ale Trezoreriei. Totuşi, în 2019 această cifră a depăşit 100 de miliarde de euro, ceea ce sugerează că fiscul a obţinut succese în lupta împotriva evaziunii şi fraudei. Ruffini a afirmat că în prezent tehnologia poate facilita găsirea evazioniştilor şi că depinde de guvern să decidă cum să folosească aceste noi instrumente.

În ce o priveşte, Meloni a criticat planurile a ceea ce ea a numit drept măsuri 'invazive' împotriva evaziunii fiscale, care le-ar permite autorităţilor fiscale să caute discrepanţe între veniturile declarate ale contribuabililor şi stilul lor de viaţă, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel