EXCLUSIV  Șeful Gării din Sinaia, corespondent Associated Press, în momentul asasinării premierului pe peron. Știrea a zburat la Belgrad înaintea cenzurii

În România interbelică, mai precis până la lovitura de stat dată de Carol al II-lea pe 10 februarie 1938, presa a fost liberă, însă au existat scurte perioade în care se instituiau starea de asediu şi cenzura, mai ales după sfârşitul Primului Război Mondial şi apoi începând din 1936. Se practica şi confiscarea tirajelor. În perioada Regenţei, pe când guvernau ţărăniştii: „La 4 ianuarie 1930, d. Maniu îmi confisca ziarul în care nu făceam decât să reproduc declaraţiile pe care d-sa le făcuse în opoziţie” (Nae Ionescu). „Cuvântul” dusese în anul 1928 o campanie pătimaşă pentru răsturnarea liberalilor şi aducerea la putere a Partidului Naţional Ţărănesc condus de Iuliu Maniu. Cu două zile înainte de confiscarea tirajului gazetei care îl sprijinise să vină la guvernare, „d. Maniu – scria Nae Ionescu într-un editorial – m-a condus prieteneşte până dincolo de uşă şi m-a asigurat de statornicia sentimentelor sale, subliniind necesitatea absolută a colaborării noastre. Asta la 1.20. Ceea ce nu-l împiedica însă ca la ora 1.25 să cheme telefonic Siguranţa Generală, cerându-i să mă pună în urmărire (am în această privinţă declaraţii făcute de martori!)”.

Guvernarea liberală avusese şi ea propriile metode de obstrucţionare a presei. Astfel, între 10 şi 14 noiembrie 1927, un complet de judecată al Consiliului de Război a avut pe rol procesul lui Mihail Manoilescu, acuzat de acţiune în favoarea aducerii în ţară a principelui Carol, care trăia în exil. Au asistat la proces şi ziarişti străini. Seara, când aceştia s-au dus, în prima zi a procesului, să îşi transmită corespondenţele la telefon, li s-a spus că legăturile telefonice cu străinătatea fuseseră întrerupte. În zilele următoare, gazetarii străini au recurs la următoarea soluţie: alergau cu maşinile până la Giurgiu, treceau Dunărea în Bulgaria cu o şalupă şi îşi transmiteau de acolo corespondenţele. Spre surprinderea tuturor, Manoilescu a fost achitat, completul de judecată nerespectând – trei dintre magistraţii militari – instrucţiunile Brătienilor, care doreau condamnarea inculpatului la cinci ani de temniţă, întrucât erau împotriva revenirii principelui Carol în ţară.

România interbelică prezenta un interes constant pentru presa străină. La Sinaia, reşedinţă regală estivală, Associated Press avea un corespondent în persoana şefului gării. Aşa cum se ştie, pe 29 decembrie 1933, seara, pe când sosea la gară dintr-o audienţă la Rege, primul-ministru I. G. Duca a fost asasinat. Imediat, şeful gării a cerut legătura telefonică la Sofia sau la Belgrad, unde exista un birou Associated Press, şi a comunicat ştirea (pentru care avea să primească ulterior o substanţială gratificaţie). După zece minute sau un sfert de oră, legăturile telefonice cu străinătatea au fost întrerupte tocmai pentru ca vestea uciderii premierului român să nu poată fi difuzată.

Oamenii politici interbelici căutau să îşi facă prieteni între ziariştii cu renume sau între aceia care lucrau la marile cotidiene ori să aibă cu ei raporturi paşnice. Situaţia era cu totul diferită de aceea din Mica Românie, când gazetarul – cel puţin până în preajma Primului Război Mondial – nu avea aproape nicio greutate socială. Mai importanţi erau atunci redactorii ziarelor de partid sau ai oficioaselor. Ulterior, situaţia s-a schimbat, întrucât gazetarii de partid se ocupau mai mult de „doctrină” şi puteau servi doar ascensiunii unui om politic în interiorul propriei organizaţii.

Unii lideri invitau gazetari în fiefurile lor electorale sau în localităţile de care erau legaţi – veritabile toposuri politice: Maniu la Bădăcin, în Sălaj, Ion Mihalache la Topoloveni, în Argeş, Constantin Argetoianu la Breasta, în Dolj... Când organiza conferinţe de presă, Argetoianu avea grijă ca acestea să aibă ca pandant un bufet asortat din care nu lipseau icrele negre, pana de somn, copanul de fazan şi băuturi pe măsură. Pe vremea aceea, când trenul era principalul mijloc de locomoţie în România pentru distanţe lungi, puteau fi adesea văzuţi la o masă din vagonul-restaurant un om politic cunoscut şi un gazetar. Ion Inculeţ, cu fief electoral în Basarabia, invita ziarişti la Vâlcov, unde exista o cherhana vestită pentru sturionii ei, sau în excursii pe Dunăre. Argetoianu nu făcea vreo distincţie între gazetele de stânga şi cele de dreapta, întreţinându-se cu aceeaşi cordialitate cu B. Brănişteanu de la „Adevărul”, cu Tudor Teodorescu-Branişte de la „Cuvântul liber” (fost şi el redactor la „Adevărul”) ori cu Nae Ionescu. Amiciţiile lui Nicolae Titulescu, el însuşi ţărănist, înclinau spre stânga, întrucât marea reclamă de acasă i-o asigurau „Adevărul”, „Dimineaţa” şi, bineînţeles, „Dreptatea”. În străinătate avea susţinători în redacţiile marilor cotidiene franceze.

Câţiva ziarişti interbelici aveau mult mai multă greutate decât un ministru. Stelian Popescu fusese ministru al justiţiei, însă ponderea cotidianului şi a trustului „Universul” întrecea cu mult un asemenea post. Pamfil Şeicaru şi Nae Ionescu refuzaseră demnităţi importante, care le fuseseră oferite în mai multe rânduri. Pe N. Iorga nu numai renumele de mare învăţat îl aşezase pe banca ministerială, ci şi activitatea de ziarist. Ceea ce se poate spune şi despre poetul Octavian Goga.

Gazetari şi oameni politici puteau fi văzuţi şezând la aceeaşi masă nu numai în vagonul-restaurant, ci şi la banchete, prânzuri sau cine luate în localuri precum „Continental”, de pe Calea Victoriei, „Elysée”, „Enescu” sau chiar în stabilimente cu mâncăruri neaoşe, suculente, cu grătare apetisante: „Luzana”, de pe actuala stradă 11 Iunie, ce duce spre Parcul Carol, sau „Coşna”, din Piaţa Buzeşti, unde la un moment dat cânta Maria Tănase, în 1938, şi Lucian Blaga s-a dus să o asculte pe când era secretar de stat la externe, în timpul guvernării Goga-Cuza.

Dacă voiau să intre la un puternic al zilei, gazetarii cu renume nu aşteptau în anticameră. Şi chiar şi alţii mai puţin importanţi. Desigur, unii dintre politicieni, ajunşi la putere, uitau sprijinul şi prietenia care li se arătaseră când erau în opoziţie, aşa cum procedase Maniu cu Nae Ionescu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News