Liderul grupării britanice de extremă dreapta English Defence League (EDL), Tommy Robinson, care a convocat o manifestaţie sâmbătă în memoria militarului ucis prin înjunghiere pe 22 mai la Londra, a fost arestat de către poliţie, anunţă Mediafax.
Autor: Cătălina Grigore
Poliţia a interzis EDL să manifesteze în Estul Londrei, în cartierul Woolwich, unde a fost omorât militarul. Manifestanţilor li s-a impus un nou traseu, care ocoleşte cartierul Woolwich şi o moschee. „Orice încălcare a acestor condiţii va reprezenta infracţiune, iar orice persoană prinsă în flagrant încălcându-le riscă să fie arestată", au avertizat oamenii legii vineri.
Tommy Robinson a denunţat această decizie, acuzând poliţia de „crearea unor zone interzise non-musulmanilor". El a fost arestat sâmbătă în estul Londrei, potrivit Sky News şi EDL. Poliţia nu a fost în măsură, imediat, să confirme această arestare.
Înaintea manifestaţiei de sâmbătă, Guvernul britanic a interzis, săptămâna aceasta, intrarea pe teritoriul ţării a doi militanţi americani antiislam, aşteptaţi la defilarea EDL.
În ultimele săptămâni, Marea Britanie s-a confruntat cu o sporire a incidentelor împotriva musulmanilor, în urma morţii lui Lee Rigby. O bombă rudimentară de mici dimensiuni a explodat săptămâna trecută în apropierea unei moschei la periferia oraşului Birmingham, dar fără să provoace victime sau pagube importante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News