Constantin Grăjdan, șeful Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, a fost demis în această dimineaţă de premierul Victor Ponta, după ce ieri, la patru zile de la numire Grăjdan a retras instituţia ca parte civilă din dosarul "Trofeul Calităţii", în care e judecat Adrian Năstase.
"În această dimineaţă, primul-ministru, Victor Ponta, a luat decizia demiterii şefului Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, domnul Constantin Adrian Balaban-Grăjdan. Începând de astăzi, domnul Balaban-Grăjdan nu va mai activa în această funcţie.
Decizia a fost luată din cauza comportamentului şefului ISC, care a luat decizii fără să-l informeze pe primul ministru, deşi instituţia pe care o conduce se află în subordinea primului ministru. În scurt timp, va fi asumată o noua numire la conducerea acestui Inspectorat", se arată într-un comunicat al guvernului.
Decizia premierului Victor Ponta vine după ce, miercuri, ISC a depus la dosarul "Trofeul Calităţii" un document prin care instituția pe care o conducea nu se mai constituie parte civilă pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.
Grăjdan fusese numit la conducerea ISC vinerea trecută. Întrebat cum se explică faptul că a luat această decizie, Constantin Grăjdan a răspuns: "Am făcut acest lucru şi pentru că se împlinesc 150 de ani de când Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat această structură". El a precizat că demersul făcut pe lângă instanţă a fost "din proprie iniţiativă".
Miercuri, după ce ISC a depus documentul la dosarul lui Adrian Năstase, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat mai multe documente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci