Urmărește emisiunea live


Șeful Interpolului, incertitudine. Soția: ”Persecuţie politică”

Soţia fostului şef al Interpol Meng Hongwei, care a fost iniţial dat dispărut acum trei săptămâni, a spus că nu este sigură că soţul ei este în viaţă după ce a fost reţinut de autorităţile chineze, relatează dpa.

Într-un interviu pentru BBC, Grace Meng spune că nu a primit nicio veste de la soţul ei de când a dispărut şi că primeşte telefoane de ameninţare cu moartea. Ea a declarat anterior că soţul ei i-a trimis un mesaj pe social media în care îi spunea să aştepte telefonul lui, pe 25 septembrie, ziua în care a plecat din China spre Lyon.

Câteva minute mai târziu, el i-a trimis ultimul mesaj, un emoji cu un cuţit, despre care ea susţine că însemna că ar fi în pericol. 'Cred că este vorba despre o persecuţie politică. Nu sunt sigură că este în viaţă', a declarat ea pentru canalul britanic într-un interviu difuzat joi seară. Ea a adăugat că nu există 'nicio limită' la ceea ce poate face China.

'Sunt cruzi', a spus ea. Meng, care a demisionat din organizaţia internaţională de poliţie la începutul lui octombrie după ce soţia lui l-a dat dispărut, este anchetat de organismul anticorupţie din China. 'Nu există niciun privilegiu şi nicio excepţie în faţa legii', a precizat Ministerul Securităţii Publice într-un comunicat anterior din această lună. 'Oricine încalcă legea trebuie pedepsit sever', a adăugat instituţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel