Șeful Jandarmeriei, la DNA. Primele declarații. Își dă DEMISIA?!

Jandarmeria
Jandarmeria

Șeful Jandarmeriei, Bogdan Enescu, a făcut câteva declarații de presă în momentul în care a ajuns la DNA, în direct la Antena 3.

În direct la Antena 3, șeful Jandarmeriei, Bogdan Enescu, a făcut declarații de presă cu privire la acuzele care i se aduc:

„Sunt pregătit să răspund întrebărilor! Faza urmăririi penale este o parte a procesului penal, nepublică, deci nu are rost să intrăm în detalii tehnice.

Acesta spune că nu și-a luat avocat pentru că e nevinovat:

„Nu comentez acuzațiile, nu mi-am luat avocat pentru că, în opinia mea, sunt nevinovat. Sunt aspecte tehnice pe care le va clarifica domnul procuror de caz. V-am spus și repet, vom vorbi la momentul potrivit. Nu are rost să intrăm în detalii tehnice.“

Întrebat fiind dacă a luat în calcul să își dea demisia, Bogdan Enescu a precizat: „Sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculații.“

Dosarul a fost deschis de DNA în urma unei sesizări făcute de Corpul de Control al Ministerului de Interne iar Colonelul Bogdan Enescu și alți șefi ai Jandarmeriei Române sunt anchetați pentru că și-ar fi pontat peste 900 de ore de muncă în perioada stării de urgență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel