Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, a fost pus sub urmărire penală de DNA.
Procurorii DNA l-au pus sub acuzare pe șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare din perioada 2018-2019.
Realitatea Plus transmite, citând surse din cadrul MAI, că Bogdan Enescu și-ar fi aprobat singur efectuarea și plata a aproximativ 900 de ore suplimentare. Totul, fără acordul șefului ierarhic superior, chestorul Bogdan Despescu. Prejudiciul creat ar fi de peste 80.000 de lei.
Primele audieri în acest dosar vor avea loc pe data 24 septembrie, mai spune sursa citată.
De asemenea, și Cătălin Sindile, unul dintre „capii” Jandarmeriei de la protestele din 10 august, a fost pus sub acuzare pentru orele suplimentare care au fost încasate inclusiv la acea dată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News