Şeful Nuclearelectrica, numit guvernator în Board-ul Asociaţiei Mondiale a Operatorilor Nucleari

Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a fost numit guvernator în Board-ul Asociaţiei Mondiale a Operatorilor Nucleari (WANO), începând cu data de 1 ianuarie 2020, potrivit unui raport al societăţii, publicat marţi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

"Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii că, începând cu data de 1 ianuarie 2020, domnul Cosmin Ghiţă, directorul general al SN Nuclearelectrica SA, va ocupa şi poziţia de guvernator în Board-ul Guvernatorilor din cadrul Centrului World Association of Nuclear Operators (WANO - Asociaţia Mondială a Operatorilor Nucleari) de la Atlanta", se menţionează în document, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, o parte dintre responsabilităţile lui Cosmin Ghiţă, în calitate de Guvernator al Centrului WANO de la Atlanta, va fi aceea de reprezentare a membrilor acestui centru, dar şi a membrilor globali ai WANO în cadrul Board-ului global al organizaţiei.

Board-ul WANO este responsabil în faţa membrilor pentru direcţiile generale şi succesul organizaţiei. Pentru a promova angajamentul membrilor la un nivel foarte înalt, Board-ul WANO include trei membri din fiecare centru regional pe lângă preşedintele Board-ului, preşedintele executiv şi directorul general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel