Aproape 17 miliarde de dolari mai lipsesc pentru a finanţa lupta împotriva pandemiei, nu numai cu vaccinuri, ci şi cu echipamente de protecţie, teste şi tratamentele rare care există, atrage atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Mecanismul global de accelaraţie ACT, responsabil pentru accelerarea accesului la instrumentele de combatere a Covid-19 în ţările defavorizate, trebuie să primească donaţii de 17,7 miliarde de dolari pentru 2020-2021. Cu toate acestea, până la sfârşitul anului 2021 vor lipsi încă 16,8 miliarde, dintre care puţin mai mult de opt miliarde sunt solicitate urgent, relatează Le Figaro.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut un bilanţ al programului, pentru a sublinia pericolele unei pandemii „cu două trepte” care este încă „într-o fază foarte periculoasă”.
„Ţările care se află în proces de deschidere a societăţilor sunt cele care au controlat în mare măsură furnizarea de materiale de urgenţă, cum ar fi echipamente de protecţie personală, teste, oxigen şi în special vaccinuri", a acuzat directorul OMS.
„Între timp, ţările care nu au acces suficient la aceste produse se confruntă cu valuri de spitalizări şi morţi. Acest lucru este agravat şi mai mult de variantele virusului”, a mai spus Tedros.
Una dintre componentele ACT-A este sistemul Covax, pus în aplicare la începutul pandemiei şi înainte de sosirea vaccinurilor eficiente, în încercarea de a garanta accesul echitabil la vaccinuri pentru întreaga lume.
Dar, în schimb, statele bogate s-au grăbit să obţină cele mai eficiente seruri pentru a-şi imuniza populaţiile lor, privând naţiunile sărace şi persoanele vulnerabile şi lucrătorii din domeniul sănătăţii de accesul la vaccinuri.
În acest context, şeful gigantului Pfizer a reamintit că scopul companiei sale a fost de a furniza două miliarde de doze ţărilor cu venituri mici şi medii până la sfârşitul anului 2022.
„Vedem lumina la capătul tunelului”, a spus el, în timp ce Paul Stoffels, directorul ştiinţific al Johnson&Johnson, a asigurat că serul monodoză ar putea ajunge în ţările membre ale sistemului Covax în această săptămână, notează Mediafax.
În acelaşi timp, Maria Van Kerkhove, responsabila OMS pentru coordonarea luptei împotriva Covid-19, a tras din nou un semnal de alarmă cu privire la reapariţia pandemiei, în special, în aproximativ 20 de ţări în care curbele de progresie ale infecţiei sunt „aproape verticale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu