Şeful OMV: Nu este nevoie să discutăm rute alternative pentru gazoductul Nord Stream 2

Nu este nevoie să discutăm despre rute alternative pentru proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom, care încă aşteaptă aprobarea din partea autorităţilor daneze, a afirmat joi Rainer Seele, directorul general al grupului energetic austriac OMV AG, transmite Reuters.

 Compania care promovează Nord Stream 2 a propus mai multe rute posibile pentru amplasarea acestuia prin apele teritoriale ale Danemarcei, în încercarea de a depăşi obiecţiile ridicate de autorităţile de la Copenhaga faţă de acest proiect. Nord Stream 2 este criticat de SUA, precum şi de mai multe state din Europa de Est, Marea Baltică şi Nordul Europei, care se tem că gazoductul va creşte dependenţa UE de Moscova. 'Sunt convins că nu este nevoie să discutăm nicio rută alternativă pentru Nord Stream 2, deoarece cred că avem şanse bune să obţinem aprobarea din partea autorităţilor daneze. Dacă ele îmi spun că probabilitatea să obţinem permisiunea este extrem de scăzută, atunci voi începe să mă gândesc', le-a spus jurnaliştilor Rainer Seele. Declaraţia sa vine după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat miercuri că 'mica' Danemarcă este supusă la presiuni pentru a bloca construcţia gazoductului Nord Stream 2, dar a promis că, dacă va fi necesar, gazoductul va fi construit prin ocolirea apelor teritoriale ale Danemarcei. 'Danemarca este o ţară mică şi este supusă la presiuni puternice. Depinde de ea să dea dovada că este independentă şi îşi exercită suveranitatea sau nu. În caz contrar, există alte rute', a afirmat preşedintele Rusiei, la un forum pe energie organizat la Moscova. 'Aceasta va costa mai mult şi ne va întârzia puţin, însă proiectul va fi finalizat oricum', a adăugat Putin. La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al Gazprom, Viktor Zubkov, a anunţat că gazoductul Nord Stream 2 este construit în proporţie de 83%, fiind amplasate conducte cu o lungime de peste 2.000 de kilometri. El a adăugat că proiectul a ajuns practic în apele teritoriale daneze. 'Am avea nevoie de patru-cinci săptămâni pentru a-l termina, în cazul în care vom obţine aprobarea Danemarcei', a adăugat Zubkov. Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. Gazprom are o relaţie îndelungată cu OMV. Gigantul rus a promis că va furniza OMV echivalentul a 1,2 miliarde metri cubi de gaze naturale sub forma GNL în 2020. Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie). 

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel