Șeful Poliţiei Române, chestor Bogdan Despescu, a dispus luni un control ca urmare a unui incident în care au fost implicaţi doi poliţişti şi un şofer, informează IGPR într-un comunicat. Precizarea vine în urma apariției unei înregistrări în care directorul matenității Giulești era târât pe trotuar pe doi polițiști de la rutieră.
UPDATE: "Cei doi agenți de poliție au oprit o mașină pentru verificarea actelor (...) În acel moment, bărbatul din dreapta a coborât din mașină și a încercat să oprească efectuarea controlului, a început să profereze injurii la adresa polițiștilor,a refuzat să se legitimeze și emana un puternic miros de alcool. Polițiștii au încercat să-l conducă pe bărbat la autospecială, dar acesta s-a opus și a continuat să profereze injurii la adresa agenților de poliție.
Au fost aplicate 2 sanctiuni contraventionale: pentru refuzul de legitimare si pentru adresarea de expresii jignitoare in cuantum de 500 de lei.
Conducerea Politiei Capitalei a fost informata cu privire la aceasta situatie si au fost declanșate verificări.
Orice persoană are obligația de a prezenta documentele la solicitarea oamenilor legii. Orice persoană care încalcă legea va suporta rigorile legii", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.
Știrea inițială:
'În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor în care doi poliţişti au legitimat, noaptea trecută, un bărbat, în municipiul Bucureşti şi în urma discuţiilor cu ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Dan, şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, a dispus un control cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor, precum şi cu privire la raportarea evenimentelor, la nivelul Poliţiei Capitalei', se arată în comunicat.
De asemenea, IGPR precizează că, până la apariţia în mass-media imaginilor, nu s-a făcut nicio sesizare cu privire la acest eveniment.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News