Directorului general al Ryanair afirmă că planurile firmei germane Lufthansa de preluare a unor părţi din rivala Air Berlin, aflată în insolvenţă, reprezintă ”o conspiraţie” menită să oprească expansiunea companiei aeriene irlandeze.
Air Berlin, al doilea transportator aerian din Germania, a depus marţi cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, după ce principalul său acţionar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar.
Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Germania, a anunţat că poartă discuţii cu Air Berlin pentru preluarea unor părţi din operaţiunile acestuia.
Guvernul german va oferi Air Berlin un credit punte în valoare de 150 de milioane de euro, pentru a asigura că zborurile Air Berlin vor continua şi după declararea insolvenţei. Deja Ryanair a depus o plângere autorităţile antitrust ale UE şi Oficiul anti-concurenţă din Germania privind procesul de insolvenţă, pe care l-a descris ca ”o conspiraţie” deoarece crede că Lufthansa va obţine o cotă de piaţă mai ridicată în Germania.
”Toate acestea sunt ca să împiedice creşterea Ryanair în Germania, dar nimic nu ne va opri”, a afirmat şeful companiei aeriene irlandeze, Michael O'Leary, într-un interviu acordat miercuri Reuters.
Germania a respins acuzaţiile Ryanair.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu