Şeful Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Nicolae Zecheru, s-a prezentat miercuri la sediul DNA Ploieşti, surse judiciare precizând că a fost citat în calitate de martor.
Potrivit surselor, Zecheru ar urma să fie audiat în dosarul care a fost clasat în aprilie 2014 de procurorul Lucian Papici, pentru care instanţa supremă a confirmat recent redeschiderea urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat, vineri, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care au calitatea de intimat 13 persoane cu funcţii importante din judeţul Prahova, respectiv procurori, poliţişti, un deputat şi şefi ai unor instituţii publice, între care şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Conform datelor de pe site-ul oficial al ÎCCJ, dosarul a fost înregistrat la data de 9 februarie 2016, intimaţi fiind fostul şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Daniel Cristian Petre, adjunctul său de la acea vreme, Cătălin Dinu, fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, Viorel Dosaru, actual subsecretar de stat în MAI, şeful Poliţiei Ploieşti, Cristian Gelu Manea, fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas, ofiţerul BCCO Emanuel Saghel, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din IJP Prahova, Nicolae Zecheru, fostul şef al DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, actual şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, Liviu Matei, actual şef al DIICOT Ploieşti, procurorul Gheorghe Gârbea, fost adjunct al şefului PCA Ploieşti, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.
Potrivit unor surse judiciare, dosarul în cauză pentru care procurorii DNA Bucureşti au cerut confirmarea redeschiderea urmăririi penale a fost clasat de procurorul Lucian Papici în aprilie 2014, scrie Agerpres.
[citeste si]
Sursele citate au precizat că cercetările în dosar ar fi pornit de la ancheta efectuată în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro în care ulterior au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti mai mulţi inculpaţi, între care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, Răzvan Alexe, cunoscut drept apropiat al familiei Cosma, dar şi oameni de afaceri ale căror firme au avut, de-a lungul timpului, contracte cu autorităţile publice din Prahova.
Astfel, procurorii anticorupţie suspectau că Răzvan Alexe ar fi apelat la mai multe persoane cu funcţii importante- procurori, poliţişti, angajaţi ai autorităţilor de control fiscal şi ai administraţiei- pentru a obţine date referitoare la demersurile întreprinse de procurori în dosare care îl vizau şi pentru a tergiversa anchetele, au precizat sursele judiciare. Printre cei care i-ar fi furnizat informaţii lui Alexe ar fi şi şeful de la acea vreme al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Viorel Dosaru, actual subsecretar de stat în Ministerul de Interne, care ar fi fost recompensat cu sume importante de bani.
De asemenea, Răzvan Alexe ar fi apelat şi la alte persoane cu influenţă, respectiv Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi deputatul Vlad Cosma, pentru stoparea sau tergiversarea cercetărilor în dosarul respectiv.
Totodată, apropiaţii lui Alexe ar fi desfăşurat operaţiuni de filaj în zona PCA Ploieşti pentru a identifica martorii din dosar cu scopul de a-i intimida, au mai spus sursele citate.
Conform acestora, procurorul Lucian Papici a dispus, în aprilie 2014, clasarea cauzei faţă de cei 13, motivând că nu se impune începerea urmăririi penale in rem în cauză pentru că faptele nu există în materialitatea lor. Ulterior însă, procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penală faţă de Mircea şi Vlad Cosma, faţă de Daniel Petre, de Constantin Ispas şi Emanuel Saghel în diferite dosare privind fapte de corupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News