Selecţionata Fiji şi-a asigurat victoria finală în circuitul mondial de rugby în VII ediţia 2019, după succesul obţinut în faţa reprezentativei Statelor Unite, principala sa urmăritoare în clasamentul general, de care a dispus cu 33-14, duminică, în semifinalele turneului de la Paris, ultima etapă a sezonului, informează AFP.
Medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, Fiji se impune pentru a patra oară în acest campionat mondial, după succesele din 2006, 2015 şi 2016, fiind cea mai titrată naţiune după Noua Zeelandă (13), pe care campionii olimpici o vor înfrunta în finală.
All Blacks au dominat categoric în cealaltă semifinală echipa Africii de Sud, pe care au învins-o cu scorul de 33-7. De menţionat că sud-africanii au câştigat circuitul mondial în 2018, după ce au terminat învingători în turneul parizian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu