Selfie cu agenţii de pază care dorm. Control al poliţiştilor din Buzău la obiective păzite

Poliţiştii din Buzău au găsit mai mulţi paznici dormind în timpul serviciului
Poliţiştii din Buzău au găsit mai mulţi paznici dormind în timpul serviciului

Poliţiştii din Buzău au organizat o acţiune fulger pentru a verifica modul în care agenţii de pază ai mai multor instituţii îşi desfăşoară activitatea. Din totalul de 50 de obiective verificate, la 12 dintre acestea paznicii au fost prinşi beţi, dormind ca pruncii, sau nicăieri prin preajma obiectivului, scrie informatiabuzaului.ro

Publicitate

Efective din cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliţia Municipiului Buzău au organizat noaptea trecută o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului. 

Astfel, între orele 23.00 – 03.00, au fost efectuate controale la peste 50 de obiective asigurate cu pază, respectiv unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare şi societăţi comerciale.

Împotriva a 12 dintre agenţii de pază verificaţi de poliţişti a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi H.G. 301/2012 pentru abrobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Amenzile, relativ mici 

Unii dintre cei sancţionaţi de poliţişti au fost găsiţi dormind în timpul desfăşurării serviciului, alţii au fost depistaţi băuţi, iar o parte dintre cei sancţionaţi de poliţişti nu îşi desfăşurau serviciul echipaţi corespunzător.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 2.400 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel