Selly, răspuns FULMINANT pentru Anisie. "Doamna Anisie... HAI"

Vloggerul Selly i-a dat replica ministrului Monica Anisie după ce aceasta a reacționat despre primul său vlog în care a criticat sistemul de învățământ.

Publicitate

"Dacă în vlogul trecut am vorbit despre problemele sistemului de învățământ, în cel de azi vreau să vorbim despre soluții, despre cum putem să reformăm un sistem dezastruos. E ușor să identifici problemele, e mai greu să găsești soluții. Mi-am setat drept scop anul acesta, pe lângă restul scopurilor personale, să pun umărul, cu toate forțele mele ca să schimbăm ceva. Despre videoul meu cu "Am picat Bacul" și-a dat seama și ministrul Educației, actualul ministru, Monica Anisie, care a spus că este o părere de care trebuie să ținem cont", a spus Selly în noul vlog, postat pe canalul său de Youtube. 

"Este o părere de care trebuie să ținem cont, pentru că este o voce a elevilor. Eu întotdeauna am ținut cont de aceste voci ale elevilor", a susținut ministrul Monica Anisie. 

"Doamna Anisie, acum nu știu dacă ați spus-o doar așa sau chiar credeți în mesajul meu, dar eu nu o să mă las. Dacă sunteți de acord cu mine, hai să ne apucăm de treabă, că de vorbit e simplu", a continuat Selly. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel