Semințele de schinduf au numeroase beneficii pentru sănătate. Au proprietăți expectorante, emoliente, antiinflamatoare, diuretice, cicatrizante, dar și cardiotonice. Iată unde se găsesc.
Schinduful (Trigonella foenum-graecum) este o plantă erbacee anuală, cunoscută și sub numele de molotru, sfândig, fenugrec și sfunduc. Rădăcina acestei plante este pivotantă, iar tulpina are între 30 și 70 de centimetri, fiind dreaptă, cu fistule și goală pe interior. Frunzele prezintă o margine ușor dințată și sunt trifoliate, ascuțite și pețiolate. Florile sunt dispuse la subsuoara frunzelor, sunt papilonate, cu petale de culoare galbenă sau ușor liliachie. În privința fructelor, acestea cresc sub forma unor păstăi drepte sau curbate, conținând 10-15 semințe comprimate, de culoare brun-roșcată, potrivit paradisverde.ro.
Schinduful înflorește în lunile iunie, iulie și august.
Schinduful crește sălbatic prin semănături din vâlcele uscate și luminoase. Se cultivă în zonele din sudul țării, mai ales în Bărăgan și Dobrogea. Semințele pot fi găsite în plafare sau în magazinele specializate. Se folosesc sub formă de ceai din pulbere de seminţe sau pulberea de seminţe luată ca atare.
Semințele de schinduf se utilizează în scop terapeutic, recoltându-se la maturarea păstăilor ( în lunile iulie și august). Acestea sunt cunoscute pentru proprietățile lor expectorante, emoliente, antiinflamatoare, diuretice, cicatrizante, stimulente digestiv, galactogene, afrodiziace, cardiotonice, hipoglicemiante, tonice, reconfortante și răcoritoare.
Se pare că schinduful este utilizat încă de acum 4000 de ani, fiind o plantă ce menține tinerețea biologică, aducând, în același timp, vigoare. Chinezii sunt de părere că această plantă este secretul tinereții veșnice.
De precizat este că schinduful este contraindicat în sarcină, deoarece poate declanșa contracții uterine. În plus, persoanele care suferă de diabet, au voie să utilizeze schinduf, însă doar în doze mici și sub supravegherea unui medic. Planta scade nivelul glicemiei, iar în cazul în care este urmat un tratament pentru diabet, este necesară schimbarea dozajului acestuia.
Schinduful poate fi benefic atât intern, cât și extern. Pentru uz intern, semințele de schinduf stimulează pancreasul, stimulează digestia și pofta de mâncare, luptă împotriva cancerului hepatic și a viermilor intestinali, reglează colesterolul, te scapă de celulită, luptă împotriva asteniei psihice, a anemiei și a rahitimsului. În plus, sunt ideale în cazul în care te confunți cu astm bronșic, tuberculoză, friguri, hipertensiune arterială și vaginite. Sunt un real ajutor în cazul disfuncțiilor erectile și în stimularea lactației.
Pentru uz extern, semințele de schinduf se folosesc în caz de răni deschise la picioare, bube, plăgi, abcese, acnee, furunculi, bătături, contuzii și inflamații bucale.
De asemenea, semințele sunt perfecte pentru condimentarea fripturilor și pentru aromatizarea brânzeturilor. O altă utilizare a semințelor de schinduf este reprezentată de fierberea acestora în lapte de soia. Aceasta poate constitui o gustare foarte hrănitoare și sățioasă, scrie BZI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu