Cititorii DC News ne-au semnalat că atunci când au vrut să cumpere un apartament nu au fost mulțumiți de prevederile din contractul de vânzare cumpărare.
Când au încercat să discute unele detalii din contract, s-au lovit de refuzul vânzătorilor.
Dacă nu ne convin condițiile dintr-un contract de vânzare cumpărare și totuși vrem respectivul apartament, care sunt soluțiile? Ce putem face noi ca simpli cumpărători? Putem cere noi modificarea contractului? Care ar fi pașii într-o situație de acest fel?
Am discutat acest subiect cu avocata Maria-Mădălina Ionescu.
„Potrivit dispozițiilor art. 1.169 C. Civ. părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.
De asemenea, trebuie să pornim de la premisa că, în legislația noastră, în materia dreptului civil, părțile sunt situate pe poziție de egalitate.
Mai mult decât atât, potrivit art. 1.170 C. Civ., părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1.183 C. Civ., părţile au libertatea iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor şi nu pot fi ţinute răspunzătoare pentru eşecul acestora.
Astfel, contractul de vânzare cumpărare, ca orice alt contract se poate negocia, deci clauzele contractuale nefavorabile pot fi modificate prin acordul părților.
Faptul că vânzătorul prezintă un contract pe care nu are niciun gând să-l adapteze poate fi un semn că ceva nu e în ordine și trebuie avut în vedere că acest tip de contract nu este unul de adeziune.
Orice potențial cumpărător are posibilitatea de a apela un avocat pentru a îi asigura consultanță, reprezentare și asistență juridică, atât pe perioada negocierilor, cât și în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare în fața notarului public, chiar este recomandat să se procedeze de această manieră, deoarece avocatul are cunoștințe juridice și te poate ajuta ca interesele tale să fie protejate, mai ales atunci când te îndatorezi pe mulți ani. De altfel, un avocat te poate ajuta să negociezi contracte care să te protejeze în mod eficient și să prevină litigiile viitoare”, a spus avocata în drept civil Maria-Mădălina Ionescu pentru DC News.
VEZI ȘI: Îți cumperi un apartament sau un teren pentru o casă? Avocata Maria-Mădălina Ionescu explică la ce să te uiți atent pentru a nu ajunge la sancțiuni contravenționale - https://www.dcnews.ro/iti-cumperi-un-apartament-sau-un-teren-pentru-o-casa-avocata-maria-madalina-ionescu-explica-la-ce-sa-te-uiti-atent-pentru-a-nu-ajunge-la-sanctiuni-contraventionale_936244.html
VEZI ȘI: Vrei să cumperi un apartament? Principalele capcane din contract. Avocata Maria-Mădălina Ionescu: „Atenție la preț!” Cum riști să plătești mai mult - https://www.dcnews.ro/vrei-sa-cumperi-un-apartament-principalele-capcane-din-contract-avocata-maria-madalina-ionescu-atentie-la-pret-cum-risti-sa-platesti-mai-mult_936078.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu