EXCLUSIV  Semnal de alarmă pentru HORECA. ”În alte țări, a demis Guverne”. Ce e de făcut după ”șutul în fund” dat de Guvernul Orban

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Economistul Adrian Câciu a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, de ce HORECA nu este luată în serios de Guvernul Orban. 

"HORECA a bătut la uşa Guvernului foarte timid, cu multe mănuşi, cu gulere albe. E trist să o spun, dar îşi merită soarta. Guvernul nu a deschis uşa HORECA. A dat drumul la câteva măsuri, o aparentă relaxare, după care a trimis controale pe tot ce înseamnă HORECA. Asta înseamnă, de fapt, inhibarea afacerii.", a declarat Adrian Câciu în exclusivitate pentru DC NEWS

"În alte ţări, HORECA a demis Guverne"

"HORECA trebuie să se trezească la realitate şi să spună în felul următor: oameni buni, suntem atâţia, câţi mai rămânem, ce avem de făcut în continuare? HORECA trebuie să înveţe, să se sindicalizeze, să fie puternică, dacă vrea să conteze. În alte ţări, HORECA a demis Guverne sau a impus măsuri de care Guvernul a trebuit să ţină cont. Pentru că acolo au o importanţă mare în PIB. 

Eu cred că HORECA se va adapta. Cred că trebuie să se sindicalizeze, să facă investiţii împreună, să nu mai fie fiecare pentru el. În asta trăim acum. Fiecare trage pentru el, nu îl interesează de vecinul care are o terasă, un restaurant, un hotel. De asta nu reprezintă o forţă de negociere. Trebuie să înveţe de la acest şut în fund primit de la Guvern cum să acţioneze în viitor.", a mai spus economistul.  

Alarmă. O treime din sector, închis

"Apreciez că 30 la sută din HORECA se va închide, dacă nu la finalul anului ăsta, la începutul anului viitor, pentru că nu toţi cei din domeniu au capacitatea de a aduce randamentele anterioare şi a le reinvesti. Eu nu mă refer la cei care sunt serioşi, dar sunt şi cei care au ales să îşi trimită oamenii acasă din primul moment, deşi anii trecuţi au făcut randamente cu două cifre.", a conchis Adrian Câciu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel