"Beacon în Space" sau "semnal în spaţiu" este ultimul proiect care încearcă să transmită locaţia planetei noastre, dar şi informaţii despre pământeni în spaţiul cosmic, în încercarea de a lua legătura cu civilizaţii extraterestre.
Publicitate
Cu toate astea, avertismentul lui Stephen Hawking, din 2015, este ignorat. Acesta spunea că "dacă ne uităm la istorie, contactul dintre oameni şi organisme mai puţin inteligente a fost mereu dezastruos din punctul de vedere al părţii adverse. La fel s-a întâmplat şi când o civilizaţie cu arme avansate a întâlnit una cu arme primitive. Extratereştrii ar putea să nu ne vadă decât ca pe nişte bacterii, fără valoare".
Jamilah Hah, unul dintre cercetătorii implicaţi în proiectul care va trimite un semnal în spaţiu, îl contrazice pe defunctul savant.
"Ce a spus Hawking este inspiraţional, dar concluzia mea este că orice specie care poate înţelege şi interpreta mesajul nostru este cel puţin la fel de inteligentă ca noi. Astfel, dacă noi vrem să îi contactăm şi o facem cu un mesaj de pace, se poate spune că beneficiile unui contact depăşeşte orice risc", a spus ea, citată de Unilad.co.uk.
Mesajul propus în proiect este scris în cod binar, în încercarea de a folosi matematica pe post de limbaj universal. Mesajul include informaţii despre compoziţia biochimică a vieţii de pe Pământ, locaţia sistemului solar în Calea Lactee, dar şi imagini digitale cu suprafaţa planetei noastre.
Una dintre vitezele sunetului poate fi măsurată la sunete ascuţite, precum un laser, în timp ce a doua viteză a sunetului se măsoară la frecvenţe joase, precum rotirea elicei unui elicopter.
Primele înregistrări audio de pe planeta Roşie au fost obţinute de roverul Perseverance. Din primele analize, Marte este o planetă liniştită, cu rafale ocazionale de vânt.
Studiul confirmă, astfel, pentru prima dată, că viteza sunetului pe Marte este mai mică decât pe Pământ, fiind de 240 de metri pe secundă. Pe planeta noastră, viteza este de 340 m/s.
Diferenţa apare la sunetele ascuţite. Acestea sunt mai rapide cu 10 metri pe secundă decât cele de joasă frecvenţă, mergând cu 250 m/s. Practic, un sunet ascuţit ar fi auzit mai repede pe Marte decât unul jos.
"Pe pământ, sunetele unei orchestre ajung la noi la aceeaşi viteză, indiferent dacă sunt înalte sau joase. Pe marte, însă, dacă eşti mai departe de scenă, va fi o întârziere mare la sunetele joase. Din această cauză, două persoane care ar fi la 5 metri una de alta ar putea cu greu să poarte o conversaţie", a explicat Sylvestre Maurice, directorul ştiinţific al companiei care a montat SuperCam-ul pe roverul Perseverance, citat de Daily Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu