Un ghețar din Tirol se topește într-un ritm accelerat.
Un gheţar din landul austriac Tirol se topeşte într-un ritm fără precedent de la debutul monitorizării sale, au raportat vineri cercetătorii, potrivit DPA. Ghețarul este monitorizat cu atenţie de către oamenii de ştiinţă de zeci de ani, relatează Agerpres. Datele furnizate de Universitatea din Innsbruck arată că gheţarul a pierdut aproximativ 5% din volumul său total doar în acest an.
"Aceasta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi de apă, adică aproape cantitatea necesară aprovizionării cu apă potabilă a oraşului Innsbruck timp de 20 de luni", a declarat Rainer Prinz de la proiectul Ice and Climate.
În timpul lunilor de iarnă, doar doi metri de zăpadă au căzut pe gheţar, în timp ce în trecut, stratul de zăpadă avea de obicei în jur de trei metri adâncime. În timpul verii, zona a înregistrat a doua cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor.
Situat în valea Ötztal, gheţarul este monitorizat de peste un secol, înregistrări privind masa sa existând încă din 1952, ceea ce îl face unul dintre cei mai bine cercetaţi gheţari din Alpi.
"Acestea sunt semnale clare ale schimbărilor climatice cauzate de interferenţa umană", este de părere Prinz. Cercetătorii preconizează că doar jumătate din gheţar va rămâne în 10-20 de ani.
Deocamdată, gheţarul acoperă încă o suprafaţă de circa şapte kilometri pătraţi, ceea ce îl face unul dintre cei mai mari din Tirol. În prezent Austria găzduieşte circa 900 de gheţari.
Oamenii de știință au descoperit aproape 1.000 de noi bacterii în probele de zăpadă și gheață din ghețarii tibetani, stârnind îngrijorări cu privire la răspândirea bolilor printre oameni, pe măsură ce calotele glaciare se topesc din cauza încălzirii globale, scrie The Independent.
Cercetătorii au evaluat dacă speciile de bacterii prinse în ghețarii Tibetului ar putea ajunge în alte regiuni pe măsură ce zăpada și gheața se topesc. Studiul a fost publicat săptămâna trecută în revista Nature Biotechnology. Probe de gheață de la 21 de ghețari din Tibet au fost colectate între 2010 și 2016 de către cercetători, inclusiv cei de la Academia Chineză de Științe, care le-au topit pentru a analiza ce rămâne în urmă.
Ei au descoperit 968 de specii de bacterii unice, dintre care 98% erau necunoscute anterior științei. Noile descoperiri apar la aproape un an după ce oamenii de știință au descoperit viruși străvechi prinși în ghețari, dintre care unii aveau o vechime de peste 15.000 de ani, pe platoul tibetan. Calotele de gheață și ghețarii alcătuiesc aproape o zecime din suprafața Pământului și un număr tot mai mare de studii au arătat, de asemenea, că se topesc din cauza crizei climatice.
Oamenii de știință bănuiesc că unele dintre bacteriile prinse ar putea fi infecțioase pentru plantele, animalele și oamenii moderni, cărora le lipsește în special imunitatea la acești microbi mai vechi. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu