Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii statutului aleşilor locali.
Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii statutului aleşilor locali, care stabileşte ca mandatul consilierilor, primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să nu înceteze de drept în cazul în care partidul pe listele căruia au candidat fuzionează cu alt partid. În favoarea actului normativ s-au pronunţat 77 de senatori, iar 34 au fost împotrivă (PNL, USR şi PMP).
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de deputaţi PSD şi ALDE, are ca obiect de reglementare modificarea Legii 393/2004, în sensul că pierderea de către alesul local a calităţii de membru al partidului politic pe lista căruia a candidat să nu determine pierderea mandatului de ales local, în situaţia unei fuziuni prin absorbţia partidului politic respectiv.
Ce prevăd textele adoptate
Conform textelor adoptate de Camera Deputaţilor şi amendate de Senat, calitatea de consilier local şi judeţean încetează de drept înainte de expirarea duratei mandatului în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă de competitori electorali a fost ales. Prin excepţie, în cazul în care două sau mai multe partide fuzionează, consilierul local sau judeţean ales pe lista unuia dintre aceste partide politice devine independent.
De asemenea, calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte de consiliu judeţean încetează de drept înaintea expirării duratei normale a mandatului în cazul pierderii prin demisie a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales. Prin excepţie, în cazul în care două sau mai multe partide fuzionează, primarul sau preşedintele consiliului judeţean ales pe lista unuia dintre aceste partide politice devine independent.
"Legiuitorul vrea ca să nu existe vreo sancţiune de pierdere a mandatului pentru o persoană care se află într-un partid ce ia o decizie de fuziune care excede voinţei individuale. El devine independent, în sensul că nu a candidat pe lista respectivei fuziuni", a explicat senatorul PSD Şerban Nicolae.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu