Senat, sesiune ordinară 2019. Parlamentarii se reunesc luni

Senat
Senat

Senatul îşi începe, luni, prima sesiune ordinară a anului 2019 şi a cincea a legislaturii 2017-2020. 

"În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) si (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 83 din Regulamentul Senatului, republicat, se convoacă Senatul României în prima sesiune ordinară a anului 2019, în ziua de luni, 4 februarie 2019", se arată în decizia de convocare semnată de presedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

Biroul permanent al Senatului se reuneşte la ora 13,00, grupurile parlamentare se vor întruni de la ora 14,00 şi prima şedinţă de plen va avea loc începând cu ora 16,00. Ca la începutul fiecărei sesiuni ordinare, va fi aleasă noua componenţă a Biroului permanent. Propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor repartizate se anunţă în plenul Senatului de către liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor propuşi fiind supusă în întregime votului senatorilor. Noul Birou permanent se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. 

De asemenea, fiecare dintre cele cinci grupuri parlamentare din Senat - ale PSD, PNL, USR, UDMR şi ALDE - îşi va alege şi va anunţa în plen conducerea. 

Vezi şi: Bilete tratament balnear. Ministerul Muncii, anunţ pentru pensionari

Oprișan, excludere Negoiță. Ștefănescu: S-a lăsat cu aplauze

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel