Senat: Importanţa cooperării româno-marocane evidenţiată în întâlnirea Meleşcanu-Abouyoub

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, l-a primit, joi, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Regatului Maroc în România, Hassan Abouyoub.

"Teodor Meleşcanu a arătat că relaţiile bilaterale între cele două ţări se fundamentează pe deschiderea reciprocă pentru dialog şi cooperare, o atenţie specială fiind acordată sporirii schimburilor economice şi consolidării legăturilor în domeniul academic. În acest context, domnia sa a remarcat că numărul de tineri marocani care studiază în universităţi din România este în creştere, ceea ce este deopotrivă îmbucurător, continuând tradiţia legăturilor educaţionale între cele două ţări, şi demonstrează preţuirea de care se bucură învăţământul românesc superior, de specialitate", se arată într-un comunicat al Senatului transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Meleşcanu a evidenţiat totodată importanţa cooperării parlamentare şi rolul acesteia în promovarea dialogului politic şi aprofundarea cunoaşterii reciproce. În cadrul întrevederii au fost trecute succint în revistă şi subiecte referitoare la evoluţiile recente în zona Africii de Nord şi a Orientului Apropiat, aflate pe agenda de interes internaţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel