Membrii comisiei juridice din Senat au adoptat miercuri o propunere legislativă prin care infracţiunile de omor, în forma lor consumată, devin imprescriptibile. Potrivit propuenrii adoptate de Senat, pruncuciderea şi uciderea la cererea victimei se vor prescrie în continuare.
Senatorii au adoptat la propunerea ministerului Justiţiei, o serie de amendamente la propunerea legislativă care instituie imprescriptibilitatea faptelor incluse în categoria omorului, transmite realitatea.net. Conform acestora, pruncuciderea, uciderea la cererea victimei, dar şi tentativa de omor sunt excluse din categoria faptelor pentru care nu se va mai aplica prescripţia penală. De asemenea, imprescriptibilitatea se va aplica faptelor care sunt incluse la categoria omorului, dar care sunt pedepsite cu închisoare de peste 20 de ani de zile.
Propunerea legislativă este semnată, printre alţii, de Sever Voinescu, Roberta Anastase de la PDL şi de Mădălin Voicu, de la PSD. Introducerea imprescriptibilităţii omorului este susţinută public şi de fostul ministru al Justiţiei, vicepreşedintele PDL Monica Macovei.
Senatul este prima cameră sesizată pe acest proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu