Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pronunţarea pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
CCR a amânat pentru 22 octombrie pronunțarea asupra sesizării lui Robert Cazanciuc referitor la un conflict constituțional între Senat și Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
„Cu privire la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României – Senat, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire și Criminalistică, pe de altă parte, cerere formulată de președintele Senatului, Curtea Constituțională a amânat pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2020”, anunță CCR.
Vicepreşedintele Senatului, Robert Cazanciuc, care are atribuţii de preşedinte, a cerut, în 29 mai, Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict constituţional între Parlament - Senat şi PICCJ. Acesta spunea despre conflict că s-a manifestat printr-o „ingerinţă directă şi neconstituţională” a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu