Senatoarea Doina Tudor s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție, fiind citată în dosarul în care procurorii au cerut Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a acesteia, cu acuzația de complicitate la luare de mită.
La ieșire din sediul DNA, senatoarea a spus că acuzele care i se aduc sunt pentru o perioadă în care nu se afla în țară, susținând că a adus dovezi în acest sens.
Joi, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, anchetată în dosarul în care fostul său soț Daniel George Tudor a fost plasat, în urma unei decizii a ÎCCJ, în arest la domiciliu pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Aceeași măsură a fost dispusă de Instanța Supremă și în cazul lui Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
DNA susține că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control.
[citeste si]
"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății", susțin procurorii.
Potrivit DNA, în perioada martie — mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunțător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.
"De precizat este faptul că, inițial, inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro", au mai reținut anchetatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News