Senatorul PNL, Nicolae Neagu, i-a transmis un mesaj dur fostului coleg de partid, Sorin Ilieșiu.
Liberalul susține că îi va fi foarte greu lui Sorin Ilieșiu să se poziționeze din punct de vedere politic în turul al doilea al alegerilor prezidențiale într-o finală Victor Ponta – Klaus Johannis. "Va veni turul doi unde va conta, aşa cum par lucrurile, ne îndreptăm spre un tur doi al candidatului nostru Iohannis şi al candidatului PSD...şi ce-o să facă senatorul de Sibiu, ce-o să comunice senatorul de Sibiu, Sorin Ilieşiu? A fost respectat de noi, este respectat de noi, este respectat de cetăţeni prin votul primit, îi sugerăm, şi prin intermediul dumneavoastră, îi sugerez ca înainte de a-şi da cu părerea, să culeagă informaţiile, să fie în continuare onest, şi să îşi respecte electoratul", a spus Nicolae Neagu, scrie Turnul Sfatului.
Sorin Ilieșiu a fost exclus din PNL după ce a insistat pentru menținerea USL, după decizia liberalilor de a se retrage din Alință.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News