Senator USR, către Vela: Bine măcar că nu au fost gazați

Foto: Facebook / Marcel Vela
Foto: Facebook / Marcel Vela

Senatorul USR Mihail Radu Mihai a declarat, marți, că moțiunile simple ale PSD nu pot fi luate în serios, însă a ținut să-l critice pe Marcel Vela pentru aglomerația din vămi.

„Moțiunile PSD, ca cea de azi, nu pot fi luate în serios după ce am văzut performanța jalnică a miniștrilor PSD. Carmen Dan este etalonul de ministru de Interne care efectiv a luptat împotriva cetățenilor. 10 august 2018, poate ați uitat. Asta nu înseamnă că oricine vine dupa Carmen Dan are un cec în alb, mai ales de la Diaspora. Domnule ministru, în aceste condiții de criză compatrioții din afara granițelor se așteptau la un tratament decent, la o primire bine organizată în țară, la susținere și protecție atunci când sunt siliți să părăsească țara. Lucrurile nu au stat așa. Cetățeni români înghesuiți sau stând la cozi zeci de ore la graniță din cauza proastei organizări. Acesta a fost spectacolul oferit de autorități. Bine măcar că nu au fost gazați", a declarat Mihail Radu Mihai, senator USR, potrivit Mediafax.

Senatul dezbate marți moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie", depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel