A avut loc o situație neprevăzută în timp ce era dezvelit bustul lui Mihai Viteazul la Sânmartin, în Bihor, informează România TV. A fost nevoie de intervenția jandarmilor.
Publicitate
La Sânmartin are loc, miercuri, un eveniment. Potrivit România TV, s-a produs o încăierare între persoanele anti și pro PSD, fiind nevoie de intervenția jandarmilor.
Sursa citată transmite că, în urmă cu puțin timp, și un jurnalist a fost agresat în timpul îmbrâncelilor.
La 100 de metri de îmbrânceli, era dezvelită statuia lui Mihai Viteazul. La eveniment participă senatori PSD, foști miniștri.
Prezent a fost și Florian Bodog, fost ministru al Sănătății. Acesta a avut o intervenție telefonică la România TV: „Au venit din Oradea în Sânmartin, să le strice sărbătoarea locuitorilor care au dezvelit un bust al lui Mihai Viteazul. Primarul ne-a invitat să participăm. Colegii care au vrut să participe au participat. Nu era în programul nostru dezvelirea bustului. Acești manifestanți, extrem de agitați și de violenți din punct de vedere verbal... Bineînțeles, noi nu am interacționat cu ei. Nici verbal și nici altfel".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu