Liderul majorității din Senatul American, Chuck Schumer, a declarat luni că personalul nu va mai fi însărcinat cu aplicarea unui cod vestimentar.
În timp ce Congresul dezbate o posibilă închidere a guvernului și dacă ar trebui să existe limite de vârstă pentru parlamentari, schimbarea codului vestimentar a Senatului vine să se adapteze în mare parte senatorului din Pennsylvania, John Fetterman, care poartă fără scuze hanorace și pantalonii scurți, pe holurile instituției.
Fetterman votează adesea de la ușă sau își bagă doar capul în camere pentru a evita să intre în necazuri din pricina faptului că e îmbrăcat mai casual, scrie USA TODAY.
cheers to the weekend! pic.twitter.com/vJzItWsAGN
— Senator John Fetterman (@SenFettermanPA) May 5, 2023
„A existat un cod vestimentar informal care a fost aplicat”, a transmis Schumer într-o declarație luni, fără a-l menționa pe Fetterman. "Senatorii pot alege ceea ce poartă în Senat. Eu voi continua să port un costum."
Ca răspuns, senatorul republican Susan Collins, din Maine, a glumit în fața reporterilor că plănuiește să poarte bikini marți. „Cred că există o anumită demnitate pe care ar trebui să o menținem în Senat și, pentru mine, să eliminăm codul vestimentar, înseamnă că înjosim instituția”, a spus Collins.
Senatorul GOP din Alabama, Tommy Tuberville, fost tehician principal de fotbal la Universitatea Auburn, a glumit că va avea o „ținută de antrenor” la următoarea sa apariție la Senat.
Însă unii experți în cod vestimentar au spus că scăderea pretențiilor în ceea ce privește îmbrăcămintea din Senat nu ar trebui să fie surprinzătoare, având în vedere faptul că ținutele casual a fost tot mai purtate în multe locuri de muncă din SUA, mai ales de la începutul pandemiei de COVID-19, cu mai mulți oameni lucrând de acasă.
Richard Thompson Ford, profesor de drept la Universitatea Stanford din California și autor al cărții „Coduri vestimentare: cum legile modei au făcut istorie”, a declarat că națiunea va trebui să vadă cum se desfășoară noul cod vestimentar al Senatului.
„Este pur și simplu recunoscut că normele de îmbrăcăminte profesională s-au schimbat”, a spus Ford într-un e-mail către USA TODAY.
Un tip de cod vestimentar va exista probabil întotdeauna în locurile publice, a spus Ford.
„Oamenii se judecă unii pe alții după aspectul și ținuta lor”, a spus Ford. „Dar codurile vestimentare scrise sunt cu siguranță atacate. Ar putea fi o balansare a pendulului. Dar, fără îndoială, tendința este departe de regulile formale".
La rândul său, senatorul Fetterman, aflat la primul mandat și care s-a întors la muncă, în această primăvară, după un tratament pentru depresie clinică, a declarat luni într-un interviu pentru MSNBC: „Nu sunt lucruri mai importante despre care ar trebui să vorbim mai degrabă decât dacă mă îmbrac ca o putoare?"
Asta nu l-a împiedicat pe guvernatorul Floridei și pe candidatul republican la președinție, Ron DeSantis, să îl atace pe Fetterman.
„Cred că este lipsit de respectul pentru (propriul) corp”, a spus DeSantis unui reporter. „Și cred că Senatul a schimbat regulile pentru a se adapta".
Ca răspuns la comentariile lui DeSantis, Fetterman a scris pe X un răspuns batjocorito: „Mă îmbrac așa cum face el campanie”.
I dress like he campaigns https://t.co/IXgGmIRNb4
— John Fetterman (@JohnFetterman) September 18, 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu