Senatorii PSD își aleg, duminică, noul lider. Cine sunt candidații

Senatorii PSD vor decide, duminică, la Parlament, cine va prelua conducerea grupului după retragerea lui Ilie Sârbu, printre posibilii candidaţi aflându-se Mihai Fifor, Ecaterina Andronescu și  Şerban Nicolae.

Alegeri prezidentiale 2024

Şedinţa va avea loc, duminică, la ora 17.00, la Palatul Parlamentului, iar preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea, şi-a confirmat şi el prezenţa, precizează Mediafax.

Potrivit unor surse social-democrate, în această şedinţă, actualul lider al senatorilor PSD, Ilie Sârbu, ar urma să îşi anunţe retragerea din această funcţie, apoi să fie ales un nou lider de grup.

Potrivit surselor citate, doi senatori PSD şi-au anunţat, informal, intenţia de a candida. Este vorba despre Mihai Fifor, preşedintele Comisiei pentru transporturi din Senat, şi Șerban Nicolae, senator PSD aflat la al doilea mandat. De asemenea, în PSD se vehiculează şi numele fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru o candidatură la şefia grupului din Senat.

Citește și: Liviu Dragnea, mesaj către președintele Klaus Iohannis

Mihai Fifor, creditat de către unii social-democraţii cu cele mai multe şanse de a prelua conducerea grupului PSD din Senat, a fost propus şi pentru postul de ministru al Transporturilor, în locul lui Ioan Rus, însă nominalizarea sa a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, în iulie.

Joi, preşedintele interimar PSD Liviu Dragnea declara că Ilie Sârbu este un om politic de anvergură, a ajutat foarte mult partidul şi că acesta nu i-a spus că vrea să plece din partid sau de la conducerea grupului senatorilor PSD, adăugând că nu are o listă neagră cu membri ai partidului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel