Senatorul Marius Isăilă, eliberat pe cauțiune. Vezi ce sumă va plăti

Premieră în Justiția din România. Senatorul Marius Isăilă va fi eliberat pe cauțiune, urmând să fie cercetat sub control judiciar.


Suma plătită de Isăilă pentru a fi liber este de 500.000 de lei, informează un comunicat DNA.

Procurorii DNA îl anchetează pentru două infracțiuni de trafic de influență, ambele în formă continuată (2 acte materiale) şi o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, senatorul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României - interdicţia de a părăsi ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii şi martori şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

Citește și: Ministerul Justiției a aprobat cererea DNA cu privire la senatorul PSD

DNA arată că senatorului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

„Inculpatul va depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceleiaşi sumei de 500.000 lei, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie", precizează procurorii.

Ce a mai dispus DNA

1. instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 220.000 EURO.

2. luarea inscripţiei ipotecare asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului Marius Isăilă
- apartament 3 camere, situat în București;
- 2 construcţii şi teren amplasate în jud. Bacău;
- apartament 1 cameră situat în București;
- teren în suprafaţă de 1014 mp, amplasat în Corbeanca, jud. Ilfov;

3. instituirea sechestrului asupra conturilor deţinute de senatorul Marius Isăilă.

Citește și: Senator PSD, urmărit pentru ȘPAGĂ. Ar fi blocat un control ANAF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel