Scaunul de ministru al Economie ar fi unul potrivit pentru senatorul Radu Oprea, conform declarațiilor din PSD. Dar nu este singurul potrivit!
UPDATE: Contactat de DCNews, senatorul Radu Oprea s-a abținut de la comentarii. Acesta a răspuns doar ”nu comentez”.
Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a afirmat, joi, la Ploieşti, că social-democraţii şi-ar dori ca senatorul Radu Oprea să preia portofoliul de ministru al Economiei în viitoarea formulă guvernamentală.
"Ne dorim foarte mult să păstrăm în continuare pentru echipa noastră, deoarece sunt rezultate palpabile, pentru oameni, pentru cetăţeni, nu doar pentru membrii PSD, că nu despre asta vorbim, Ministerul Muncii, cu domnul Marius Budăi, Ministerul Sănătăţii, cu domnul ministru Rafila şi, în premieră vreau să vă spun, noi, echipa, domnul preşedinte Ciolacu, domnul secretar general Stănescu, Sorin şi cu mine, ne-am dori foarte mult să se alăture echipei guvernamentale în calitate de ministru al Economiei domnul senator Radu Oprea. Deşi cu toţii îl stimăm şi îl apreciem pe ministrul nostru actual, din câte am înţeles, are alte planuri politice şi administrative. Am înţeles că propunerea ar fi ca domnul senator Oprea să preia într-o viitoare formulă guvernamentală acest portofoliu. Decizia nu este luată, nu s-a luat în acest moment, nu vrem noi să devoalăm din interiorul negocierilor, eu vă spun ce consider personal, care este opinia mea ca senator, coleg şi ca persoană care vine dintr-un loc foarte apropiat de judeţul dvs- Bucureştiul", a spus Firea în discursul susţinut în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri a PSD Prahova, conform Agerpres.
Ulterior, Gabriela Firea a arătat, într-o conferinţă de presă, că Radu Oprea s-ar califica oricând pentru o poziţie de ministru în domeniile în care are experienţă foarte multă, enumerând Economia, Finanţele, Bugetul, IMM-urile şi chiar Energia.
"Din punct de vedere personal, pentru că îl cunosc pe domnul senator de mai mulţi ani, ştiu cât de mult se implică în proiectele care ţin de susţinerea IMM-urilor din ţara noastră, antreprenoriatului, domeniului economic, chiar bugetar, investiţii şi, subliniez încă o dată, nu fac eu şi desfac guverne sau noi aici, la Prahova, nu dăm jos noi pe cineva şi punem pe altcineva. Mi-am exprimat o opinie personală că îl susţin din toate punctele de vedere şi m-aş bucura ca de această dată candidatura domniei sale să fie şi confirmată în ministere care au legătură cu domeniul economic, nu neapărat Ministerul Economiei. Care au tangenţă cu domeniul economic. Oricând s-ar califica pentru o poziţie de ministru în domeniile în care are experienţă foarte multă şi mă veţi întreba care: economie, finanţe buget, IMM-uri, de ce nu investiţiile europene? Sunt mai multe domenii care au tangenţă cu experienţa domniei sale, nu doar un minister. Chiar şi Energie...", a declarat Firea.
De asemenea, Gabriela Firea a apreciat că Lucian Romaşcanu este cel mai bun ministru al Culturii dat de PSD, arătându-şi susţinerea pentru ca acesta să rămână în formula guvernamentală.
Totodată, prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu a subliniat importanţa menţinerii stabilităţii.
"Cel mai important lucru este în a reuşi să păstrăm o anumită stabilitate cu bune şi cu rele, pe care această coaliţie a reuşit să o dea într-un context extrem de dificil. Acest lucru e mai important şi decât ce vrea Sorin Grindeanu, şi decât ce vrea Rareş Bogdan, şi decât ce vrea Iulian Dumitrescu, şi decât ce vrea Motreanu şi toţi ceilalţi. Sunt convins că, dacă există bună credinţă din partea tuturor, vom reuşi să depăşim acest scurt impas, impas care nu e neapărat unul de nedepăşit. Important e, de asemenea, să se continue lucrurile care s-au făcut bine pe diverse componente, să se îmbunătăţească acolo unde nu s-au făcut lucrurile aşa cum trebuie", a afirmat Grindeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu