După ore de dezbateri, negocieri frenetice şi o sesiune de vot maraton asupra a numeroase amendamente, Senatul SUA a aprobat în cele din urmă sâmbătă planul de 1.900 de miliarde de dolari dorit de preşedintele Joe Biden pentru a relansa cea mai mare economie a lumii, afectată de pandemia de coronavirus, relatează AFP.
Proiectul a fost adoptat datorită exclusiv voturilor senatorilor democraţi - 50 la 49. Textul de lege va ajunge săptămâna viitoare în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii, majoritari, ar trebui să îl aprobe rapid pentru ca Joe Biden să îl poată promulga până la 14 martie, înainte de prevăzuta suspendare a plăţilor alocaţiilor de şomaj.
'Această lege va acorda mai multe ajutoare unui număr mai mare de oameni decât tot ce a făcut guvernul federal timp de decenii', a afirmat liderilor democraţilor, Chuck Schumer, chiar înainte de votul final. Niciodată până acum Congresul nu a mai cheltuit atât de mulţi bani 'într-un mod atât de incoerent sau după un proces atât de puţin riguros', a răspuns liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell.
Planul de relansare prevede în special cecuri de 1.400 de dolari pentru milioane de americani, precum şi ajutoare de 350 de miliarde de dolari pentru state şi colectivităţile locale. Proiectul cuprinde de asemenea miliarde de dolari pentru a lupta împotriva pandemiei, dintre care 49 de miliarde pentru depistare şi cercetare, la care se adaugă 14 miliarde pentru distribuirea vaccinului.
Dezbaterile au fost blocate vineri timp de nouă ore de opoziţia, semnalată în culise, a senator democrat conservator faţă de o nouă dispoziţie privind alocaţiile de şomaj, care a fost totuşi rezultatul unui acord susţinut public de Casa Albă. Abia după un apel al lui Joe Biden şi după concesii acest senator, Joe Manchin, şi-a oferit în cele din urmă sprijinul pentru noul amendament, care prevede prelungirea alocaţiilor de 300 de dolari pe săptămână până la începutul lui septembrie, în loc de sfârşitul lui septembrie, aşa cum era prevăzut iniţial.
Compromisul subliniază puterea uriaşă a câtorva moderaţi în Senat, unde nu există o majoritate democrată confortabilă, comentează AFP. Cu cei 50 de senatori ai lor, un număr egal cu republicanii, democraţii pot miza şi pe votul vicepreşedintei Kamala Harris în caz de egalitate în camera superioară a Congresului, însă nu îşi pot permite nicio trădare. Republicanii s-au opus în bloc planului de relansare, pe care îl consideră prea costisitor şi prost calibrat. Însă unul dintre ei a fost absent la votul de sâmbătă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News