Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, iniţiat de Guvern.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a catalogat acest proiect drept unul "de referinţă pentru ordinea juridică", scrie Mediafax.
"Proiectul reprezintă încă un pas important către un obiectiv cheie al MJ - punerea în aplicare a noilor coduri fundamentale ale României. Transmit încă o dată un mesaj fără echivoc - codurile vor fi implementate într-un viitor foarte apropiat. Metodologia elaborării proiectului de către MJ a implicat analiza a aproximativ 300 de acte normative penale speciale sau extrapenale conţinând dispoziţii penale. Aceste aproximativ 300 de legi conţineau suprapuneri de texte, abrogări implicite asupra cărora planează incertitudinea, pedepse între care există diferenţe flagrante. Prin proiect se propune modificarea, completarea sau abrogarea a unui număr de 225 de acte normative. (...) Dezbaterea proiectului în comisiile Senatului a îmbunătăţit conţinutul normativ, amendamentele adoptate fiind în spiritul direcţiilor generale ale proiectului", a declarat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că este important să se stabilească o dată realistă pentru implementarea codurilor în raport de pregătirea sistemului judiciar.
"Codurile vor intra în vigoare prin efectul legii, dar implementarea lor în viaţa reală nu se face de la sine. Pregătirea sistemului judiciar pentru implementarea codurilor presupune măsuri concrete din partea CSM, derularea unui program de pregătire profesională, alocarea ştiinţifică a resurselor umane, dimensionarea corectă a programelor de încărcare optimă pe instanţe şi parchete. Greul instituţional se mută pe umerii CSM. Iată de ce reînnoiesc apelul către dumneavoastră pentru normalizarea cât mai rapidă a situaţiei cvorumului CSM. Această instituţie este pusă acum în situaţia de a demonstra că poate să guverneze sitemul judiciar şi poate să imlementeze un proiect instituţional, derulat până acum cu succes de Guvern şi Parlament, respectiv noile coduri fundamentale ale României. Iată motivul pentru care am sprijinit constituirea şi operaţionalizarea CSM, iată motivul pentru care am acceptat solicitările CSM pentru găsirea unor soluţii temporare de cvorum, pentru asigurarea funcţionalităţii reale a plenului, până când procesul electoral se va finaliza", a mai afirmat Predoiu.
La rândul său, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), a arătat că, pentru întocmirea raportului, Comisia juridică a desfăşurat zece şedinţe speciale consacrate acestui proiect de lege.
"A fost un efort deosebit. (...) E un text care, în opinia tuturor, este echilibrat, e pus în acord cu prevederile corespunzătoare din Codul Penal şi s-a avut în vedere şi adoptarea Codului de procedură penală. Mai avem, din păcate, foarte mulţi paşi de făcut până la intrarea în vigoare a noului Cod penal. (...) Comisia juridică în unanimitate a adoptat un raport de admitere cu peste 100 de amendamente şi 150 de amendamente respinse", a precizat Greblă.
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a declarat că în protocolul de colaborare parlamentară al USL se arată foarte clar că opoziţia va vota în principiu împotriva tuturor proiectelor care vin de la Guvern şi doar în cazuri deosebite va vota în favoarea acestora.
"Grupul liberal va vota acest proiect", a anunţat Haşotti.
"Vom susţine acest proiect de lege din considerente ce ţin de importanţa lui şi pentru MCV şi pentru ceea ce înseamnă reforma Justiţiei", a anunţat Adrian Ţuţuianu în numele grupului PSD.
Raportul Comisie juridice a obţinut 109 voturi "pentru", 3 abţineri şi 2 voturi "împotrivă", în timp ce proiectul de lege a înregistrat 107 voturi "pentru", 4 abţineri şi 2 voturi "împotrivă".
Senatul a fost primă Cameră sesizată, decizia urmând să fie luată în Camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu