Senatul a respins Legea cimitirelor

cimitir
cimitir

După ce preşedintele Traian Băsescu a transmis, în decembrie, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Legii privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, solicitând ca actul să prevadă o serie de precizări cu privire la obligaţiile proprietarilor cimitirelor, Senatul a adoptat, marţi, raportul de respingere al Legii.

"Legea supusă reexaminării conţine prevederea potrivit căreia proprietarii cimitirelor au obligaţia întreţinerii şi a menţinerii în funcţiune a cimitirului. În acest sens, considerăm că se impune reglementarea în lege a unei proceduri speciale care să privească situaţia în care proprietarul privat al cimitirului este supus procedurii insolvenţei", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei, remis Newsin.

Băsescu mai spune că este necesară corelarea acestei legi cu prevederile actelor normative privind administrarea domeniului public şi privat de interes local, precum şi cele referitoare la serviciile comunitare de utilităţi publice şi clarificarea modului de stabilire a taxelor şi tarifelor aferente serviciilor funerare prestate, dar şi identificarea autorităţilor competente să exercite supravegherea şi controlul acestor prestaţii cu caracter public.

"Deoarece legea cuprinde dispoziţii cu caracter imperativ, dar fără a prevedea care sunt sancţiunile în cazul încălcării acestor dispoziţii ori modul de contestare şi sancţionare a nerespectării obligaţiilor instituite prin lege, se creează situaţia imposibilităţii aplicării legii, aceasta fiind lipsită de efectele sale. De aceea, considerăm că este necesar ca legea să conţină şi sancţiuni în cazul nerespectării prevederilor sale", mai motivează Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel