Substanțe ilegale, suspectate ca fiind droguri, aruncate pe geamul mașinii. Șoferul, pozitiv la consum de substanțe psihoactive, este cercetat

FOTO: Freepik @senivpetro
FOTO: Freepik @senivpetro

Un bărbat este cercetat pentru consum de substanțe psihoactive în timp ce se afla la volan.

Un bărbat din Galați, șofer, este cercetat de poliție după ce a fost testat pozitiv la substanțe interzise, în timpul unei verificări din cadrul acțiunii ”Blocada”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, notează Agerpres.Mai mult decât atât, pasagerul din dreapta a a aruncat pe geamul mașinii substanțe suspectate a fi droguri.

Concret, duminică, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Galați, care efectua verificări în cadrul acţiunii ”Blocada” a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care rula pe bulevardul George Coşbuc din municipiul Galaţi, în care se aflau doi bărbaţi.

”Imediat după oprirea autovehiculului, poliţiştii au observat că bărbatul care se afla la volan manifesta un comportament suspect, iar pasagerul aflat pe bancheta din faţă dreapta ar fi aruncat un obiect pe geam, în afara maşinii. În urma legitimării, s-a stabilit că domiciliază în municipiul Galaţi şi au vârstele de 30, respectiv 47 de ani.

De asemenea, a fost identificat şi ceea ce fusese aruncat pe geam, fiind vorba de un sac din material textil, negru, de mici dimensiuni, în interiorul căruia au fost găsite o cutie din material plastic ce conţinea un mugure de substanţă vegetală cu miros înţepător, o bucată de substanţă solidă tip cristal şi o capsulă de culoare portocalie”, precizează informarea transmisă de IPJ Galaţi, scrie Agerpres.

Totodată, la controlul autoturismului, a fost găsită o borsetă neagră, în interiorul căreia se aflau sume de bani: 8.200 de lei, 600 de dolari şi 1.450 de euro. Bărbatul care se afla la volan a declarat că banii îi aparţin.

Conducătorul auto a fost testat pentru consumul de alcool şi pentru consumul de substanţe, interzise cu sprijinul unui echipaj din cadrul Biroului Rutier Galaţi.

”În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive şi, întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi s-a procedat la ridicarea, în vederea continuării verificărilor şi a sumelor de bani mai sus menţionate”, menţionează sursa citată.

Astfel, cu privire la substanţele găsite, cercetările sunt continuate de către poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Citește și: Într-un local din București au fost găsite 600 de grame de pulbere albă, posibil droguri - VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel