Potrivit sentinţei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată miercuri, toate drapelele maghiare care se regăsesc în clădirea primăriei din Odorheiu Secuiesc trebuie îndepărtate.
Îndepărtarea drapelelor a fost iniţiată de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), care susţine că apără drepturile românilor din Secuime, dar în realitate este specializată în procesele intentate împotriva inscripţiilor şi simbolurilor maghiare. În luna iunie a anului trecut, în calitate de primă instanţă, Tribunalul Bucureşti a decis că drapelele reprezintă un simbol al Ungariei şi a dispus înlăturarea acestora. A doua instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că apelul primarului Árpád Gálfi este nefondat, motiv pentru care l-a respins şi a confirmat sentinţa iniţială. În plus, a dispus ca primarul să plătească reclamantului suma de 4000 de lei, reprezentând onorariul avocatului.
În decursul procesului, reprezentanţii primarului au susţinut că drapelele în culorile verde-roşu-alb sunt cadouri primite din partea localităţilor înfrăţite cu Odorheiu Secuiesc, fiind arborate în semn de respect, împreună cu drapelele primite de la localităţi înfrăţite, din state ca Polonia sau Slovacia. Potrivit sentinţei judecătoreşti, singurele care trebuie îndepărtare sunt simbolurile maghiare.
În 2019, ADEC a reuşit să obţină, tot prin instanţă, şi îndepărtarea drapelului secuiesc şi a celui al oraşului, de pe faţada Primăriei Odorheiu Secuiesc. Totodată, asociaţia a dat în judecată primăria şi pentru faptul că pe afişul cu zilele oraşului, denumirea evenimentului a fost trecută doar în limba maghiară. Acţiunea din urmă a fost, însă, respinsă – atât de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cât şi de instanţă.
Din 2018 încoace, primarul din Odorheiu Secuiesc a fost amendat, de către prefectul judeţului Harghita, în fiecare an – pentru folosirea steagurilor maghiare cu ocazia zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, potrivit Hirado.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News