EXCLUSIV  Senzaţionale licitaţii la Artmark

Este un eveniment organizat de Asociația Antiqva, în asociere cu casa de licitații Artmark, cu scopul de a contribui la strângerea de fonduri destinate restaurării clavecinului istoric Taskin de la Muzeul Național Peleș. Asociația Antiqva reunește iubitori de muzică veche, fiind cunoscută pentru proiecte statornice și valoroase de promovare a muzicii vechi, între care Festivalul de Muzică Veche București, Stagiunea de Muzică Veche și prezentul demers – proiectul Taskin. 

În licitație vor fi prezente aproximativ 60 de lucrări aparținând unora dintre cei mai importanți artiști români contemporani care, prin acest eveniment caritabil, își leagă simbolic operele de destinul unui instrument rarisim. Ion Grigorescu, Ștefan Râmniceanu, Mircea Cantor, Horea Paștina, Viorel Mărginean sunt doar câțiva dintre artiștii români consacrați care contribuie la acest proiect exemplar. 

Clavecinul de la Peleș a fost cumpărat de către Felix Bamberg pentru colecția Regelui Carol I. Felix Bamberg, doctor în filosofie, istorie şi estetică, autor al unor remarcabile studii de istorie a artei şi, în acelaşi timp, expert de artă şi colecţionar, diplomat al Prusiei şi apoi al Germaniei, este cel care îl îndeamnă pe rege să participe la licitaţiile mai importante din Europa epocii pentru formarea colecției regale de tablouri și obiecte de artă.  

Povestea clavecinului începe într-un atelier din Antwerp la 1621, fiind creația lui Andreas Ruckers. După un secol și jumătate, clavecinul a ajuns în atelierul vestitului constructor parizian de clavecine Pascal Taskin. El readuce instrumentul la viață, dându-i cetățenie franceză și transformându-l într-un clavecin cu două manuale și patru registre. Inițial în proprietatea familiei regale a Franței, aparținând Doamnei Élisabeth, sora Regelui Ludovic al XVI-lea, clavecinul avea să devină instrumentul de suflet al Reginei Elisabeta, patroană a artelor, mare iubitoare a muzicii și a poeziei.

Astăzi, instrumentul face parte din Patrimoniul Național fiind clasat în categoria „Tezaur”. Proiectul de restaurare implică o echipă de experți internaționali și români, iar clavecinul Taskin, care a fost „mut” din perioada comunismului până în prezent, va putea fi admirat și ascultat din nou, ca urmare a proiectului actual de restaurare. Proiectul mai cuprinde realizarea unui album și a unui film documentar, realizarea unor înregistrări de muzică barocă, precum și prezentări publice ale instrumentului și organizarea unei stagiuni cu concerte de clavecin susținute de importanți claveciniști europeni. 

Va prinde oare din nou glas minunatul clavecin? Seara de 9 mai este una decisivă pentru soarta unuia dintre foarte puținele instrumente istorice ale României! 

Licitaţia unei colecţii importante de artă modernă 

Tot marţi, în acelaşi loc, la ora 19:30, sunt propuse opere ale unor importanţi pictori români de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea.

Aman, Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Tonitza, Iser, Ressu, Pallady, s-au sincronizat din mers cu ultimele “descoperiri” artistice din Occident. Mulți dintre ei s-au îndrăgostit iremediabil de Impresionism și au explorat efectele efemere ale luminii și pictura en plein air. Alții s-au lăsat seduși de Art Nouveau sau au experimentat cele mai avangardiste “-isme”. În această licitație este prezentată o selecție valoroasă de opere moderne importante ce punctează istoria artei românești.

Florile alcătuiesc un capitol însemnat în universul artistic al lui Ștefan Luchian (1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti). Cap de afiș în licitaţie, Crizantemele și dumitrițele lui Luchian, pictat între 1910şi 1912, provin din colecția istorică Acad. Aurel Avramescu și dr. Maria Alexiu Avramescu.

 Crizantemele și dumitrițele de Ștefan Luchian

Expozițiile cele mai importante ale perioadei interbelice aveau să îl prezinte pe Luchian fie ca impresionist, alături de "mai marii" secolului al XIX-lea - Andreescu și Grigorescu în expoziția din 1932, fie ca un modern în marea retrospectivă din 1939. Însă încă din această perioadă mitul "florilor" lui 

Luchian începea să prindă contur, fiind susținut chiar de reprezentanți ai breslei, ca Șirato sau Oscar Han. Mai târziu, Muzeul Național de Artă avea să preia ștafeta în prezentarea retrospectivă a operei lui Luchian. Comemorarea a 50 de ani de la dispariție aducea după sine și singura expoziție dedicată florilor, când directorul Maxy alături de Georgeta Peleanu, Petre Oprea și Doina Schobel organizau expoziția Florile în opera pictorului Ştefan Luchian. Cele 79 de opere prezentate atunci încercau să recreeze pasiunea vie de care Ștefan Luchian a dat dovadă, în special în a doua parte a carierei, atunci când florile reprezentau unul dintre singurele motive abordate de artist din cauza stării fizice. Calitatea lui Luchian consta în manipularea picturală a motivului. Stăpân pe mijloacele tehnice, în ultima perioadă de creație, pictorul avea să elimine conștient tridimensionalitatea construită clasic. A treia dimensiune, profunzimea, dispare atunci când vorbim despre naturile statice (cu flori). Perspectiva nu îi mai este necesară lui Luchian, volumul obiectelor fiind construit altfel, prin culoare. 

În uleiuri precum Crizanteme și dumitrițe, se dezvăluie atenţia pe care artistul a acordat-o dispunerii florilor, grija pentru alcătuirea unei compoziţii care să adauge noi sensuri imaginii. Florile sunt ordonate în relație cu suprafața pânzei și cu vasul suport. Fundalul tipic, teros, este perfect încadrat de corola formată de buchet, dar și de jocul petalelor căzute la baza ulciorului. Simplitatea motivului reprezentat se îmbină cu virtuozitatea meşteşugului artistic, iar aspectul de monumentalitate al picturii devine esența tabloului.

Aurel Avramescu (1903-1985) a fost pionier în domeniul telecomunicațiilor, activitatea de inginer începând-o în perioada interbelică. A activat ca şef al serviciului telegrafic din Direcţia Generală P.T.T. între anii 1931-1938, poziție din care a reformat telecomunicațiile din România, în special al rețelei telegrafice. Ulterior a devenit primul academician român în domeniul electrotehnicii curenţilor slabi și s-a remarcat și în domeniul automaticii, fiind președinte al Comisiei de automatizări a Academiei Române.

Valoare estimativă: 100.000 - 160.000 de euro.

Iarnă la Văleni de Nicolae Tonitza (1886, Bârlad - 1940, Bucureşti) este evaluat la 10.000 - 18.000 de euro.

 Iarnă la Văleni, realizată de Nicolae Tonitza

Una dintre cele mai importante etape din cariera lui Nicolae Tonitza se confundă cu perioada petrecută la Vălenii de Munte, moment important atât în viața personală a artistului, cât și în evoluția de mai târziu a stilului și a locului său în pictura modernă. 

Pornind de la curtea casei din Văleni, Tonitza înfiripă printre celebrele portrete realizate în acești ani și câteva peisaje individualizate. Și priveliștile deluroase vor face obiectul câtorva pânze, unele pictate chiar la fața locului, altele de la fereastră sau din pridvorul locuinței – Casa dascălului sau În grădină (Muzeul de Artă Târgu Mureș). Ineditul acestor opere constă în perspectiva "ruptă" ce pornește din prim-plan și se proiectează în restul registrelor.

Copil din Făgăraș (30.000 - 40.000 de euro) este realizat de Tonitza către 1925.

 Copil din Făgăraș de Tonitza

Expresionist, impresionist (căutările stilistice de pe la 1910-1911 când picta în preajma Parisului), grafician sau cronicar, toate aceste valențe îl defineau deja pe Tonitza până la 1920-1921, când artistul era considerat deja matur, pe când expunea în cadrul Artei Române. Opera portretistică a lui Nicolae Tonitza ni se relevă astăzi drept un complex pictural profund, direct racordat la biografia și estetica proprie, dependentă în cvasi-totalitatea ei de perioadele de creație clar delimitate fie de pictorul însuși, fie de exegeții săi (Barbu Brezianu, H. Blazian, Georgeta Peleanu). Portretul, practicat încă de pe vremea când se afla pe băncile Școlii de Arte Frumoase din Iași, a reprezentat una dintre cele mai aplaudate categorii picturale, în special datorită chipurilor de copii – "pictor al copiilor". Abordând aspectele profund umane, Tonitza dezvoltă o portretistică psihologică. Modelele folosite sunt alese din universul imediat. În acest context Tonitza pictează și chipurile țărănușilor din Făgăraș, pe când locuiește la Castelul Brâncovenesc din Sâmbăta. Artistul analizează chipuri și realizează un ciclu important de grafică, opera picturală numărând mult mai puține. Uleiul de față este rezulatul unui astfel de studiu, în care pictorul integrează portretul etnografic - vezi pălăria tradițională și gulerul cămeșii - în tipologia portretului expresiv realizat la acea oră. Paleta de culori, analiza ochilor și a chipului surprins și inocent integrează opera în suita portretelor profunde.

Lucrarea provine din colecția Jacques Bereilh (1895-1977), profesor universitar în cadrul Institului Francez din București, colecționar și rudă prin alianță cu Nicolae Tonitza.

Tânără pe chaise longue, de Francisc Şirato (1877, Craiova - 1953, Bucureşti), este un ulei pe carton din 1935. 

Tânără pe chaise longue de Francisc Şirato 

Imaginea lui Francisc Șirato a trezit mai mereu intrigi, începând chiar cu prima sa perioadă de creație, pe când ilustra paginile ziarului Furnica. Desenul acid și satiric avea să îl definească o bună perioadă de timp, fiind considerat doar un grafician, în special în perioada 1908-1920. De altfel, chiar artistul simțea acest lucru, mai ales că prima sa mare recunoaștere publică pentru creația în ulei avea să vină la vârsta de 47 de ani, pe când expunea compoziția Întâlnirea în 1924. Mijlocul anilor 20 avea să puncteze totodată începutul celei mai importante perioade a carierei sale, și anume afilierea cu Tonitza, Han și Dimitrescu în ceea ce devenea una dintre cele mai celebrate asociații artistice ale perioadei interbelice - Grupul celor Patru. Pictura lui Șirato ajungea la cele mai înalte niveluri, anii 30 și 40 fiind reprezentativi atât pentru creația sa, cât și pentru statutul pictorului în rândul colecționarilor și al criticilor. Expozițiile sale (în fapt majoritatea au fost alături de Dimitrescu și Tonitza) erau apreciate iar achizițiile nu lipseau. Din lista colecționarilor care îi achiziționau constant opere din expoziții putem aminti nume ca Iosif Dona, Pamfil Șeicaru, Zambaccienii (Krikor și Onic), Henri Trembiski, Dimitrie Gusti sau Adolphe Ruleta. 

În această perioadă, Șirato avea să conceapă două mari cicluri reprezentative - interiorul cu personaj feminin și peisajul dobrogean. Unul dintre cele mai recognoscibile motive produse de imaginarul lui Șirato este fără îndoială compoziția cu personaj feminin. Aceste subiecte picturale debutau încă din anii 20 (Tânără în interior, Albumul sau Fată lucrând filet), ajungând în prima jumătate a deceniul patru un ciclu de sine stătător, acordat în principal în jurul imaginii Lilei Nădejde, nepoata artistului. Paleta de culori folosită în pictura de interior, așa cum ne este prezentată și în opera de față, era extrasă din atmosfera descoperită pe țărmurile sudice ale Mării Negre, tonurile pastelate, calde, acaparând în totalitate imaginarul, indiferent de tema aleasă. 

Opera a participat la expoziția Grupului Șirato-Han-Tonitza, de la Sala Dalles, București, 5 - 31 mai 1935. În catalogul expoziției, la cat. 37 se regăsește opera sub titlul Fată chaise longue. Opera este reprodusă în Adevărul literar și artistic din 26 mai 1935, sub titlul Sportiva.

Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro. 

Lucrarea provine din colecția Krikor H. Zambaccian (1889-1962). Armean de origine, Krikor Zambaccian va fi beneficiarul unei educații alese, urmând Institutele superioare de comerț din Antwerp și Paris. Primul sejur în străinătate avea să coincidă și cu revelația picturii moderne franțuzești față de care Zambaccian va simți tot restul vieții o atașare sentimentală. Primele inițiative de achiziționare ale unor opere de artă le manifestă în 1906, cu prilejul Expoziției Jubiliare de la Palatul Artelor, când îi cerea tatălui său banii necesari pentru achiziționarea unui peisaj. Atras de marii maeștrii contemporani lui, Zambaccian se apropie cel mai mult de arta lui Petrașcu și a lui Pallady, însă Andreescu, Luchian și Grigorescu vor disloca sumele cele mai însemnate din fondurile armeanului. În deceniul al patrulea al secolului trecut, începe achiziționarea de lucrări ale unor artiști francezi îndrăgiți, și anume: Delacroix, Courbet, Corot, Pissarro, Renoir, Sisley, Bonnard, Marquet, Matisse, Derain, Utrillo. Colecția Zambaccian, așa cum o știm și astăzi, în imobilul din strada omonimă, își găsea locul abia în 1942, pentru ca 5 ani mai târziu să facă actul unei donații către statul român, devenind Muzeul Zambaccian.

Aparţinând aceluiaşi artist, După-amiază la Balcic (1936) este estimată la 10.000 - 16.000 de euro.

După-amiază la Balcic de Francisc Șirato

Francisc Șirato ajungea la Balcic în jurul datei de 11 aprilie, venind alături de soția sa pentru a sărbători Paștele. La Balcic se găsea încă din martie prietenul său bun Tonitza. Incursiunile dobrogene ale lui Francisc Șirato aveau să introducă în imaginarul acestuia, pe lângă elemente specifice ale peisajului nou descoperit și o reconfigurare stilistică, în special la mijlocul anilor 30. Dacă în prima perioadă în care pictorul a lucrat în Dobrogea, și anume perioada compozițiilor de la Techirghiol, uleiurile erau reprezentate de un constructivism accentuat, în anii 30 punctul central se repoziționează asupra culorii și impresiei. Șirato concepe o serie de picturi, majoritatea lucrate doar în Balcic, unde urmăreşte efectul și studiile de lumină și culoare. Apar marinele, iar atunci când veduta nu surprinde portul sau coastele orașului, motivul este aliniat în raport cu clima și condițiile atmosferice. Șirato studiază și pictează străduțele Balcicului pe timp de ploaie, după ploaie, dimineața pe ceață sau la crepuscul, analizând aspectele cotidiene prin prisma efectelor și impresiilor influențate de mediul înconjurător. Acest procedeu inițat și experimentat de Șirato pare a fi limitat la câteva luni din cursul anului 1936, elocvente fiind operele pe care acestea le pictează atunci: Timp noros la Balcic (col. Lila Nădejde), Primăvara după ploaie (col. Iosif Dona) sau Timp ploios la Balcic (col. Iosif Dona). 

Cafenea turcească de Iosif Iser (1881, București - 1958, Bucureşti) a fost realizată în 1923-1924.

 Cafenea turcească de Iosif Iser

"Dobrogea a fost cred cea mai bună şcoală pentru mine. Am rămas sufleteşte puternic legat de Dobrogea şi cred că nimeni n-a înţeles-o mai bine ca mine. (...) E o atmosferă pe care îmi place să o evoc şi în care mă regăsesc". Cuvintele lui Iosif Iser veneau, dacă mai era nevoie, în continuarea imaginilor pe care acesta le-a creat de-a lungul carierei. "Inițierea" în peisajul dobrogean avea să survină în timpul campaniei din Balcani, când, în timpul lunilor de vară ale anului 1913, pictorul descoperea Balcicul ca voluntar în armata română. Acel prim itinerariu dobrogean avea să îl introducă pe Iser în farmecul oriental, revenind mereu în orașele de la malul Mării Negre până către sfârșitul carierei. Pasiunea pentru Orient avea să îl conducă și spre inima acestuia, călătorind în vara anului 1919 în Istanbul, pictând și schițând pe ambele maluri ale Bosforului. În ceea ce privește uleiul prezent acum în licitaţie, discuția ne direcționează către primii ani ai deceniului trei al secolului XX, atunci când Iser începe să conceapă principalele compoziții dobrogene. Viața simplă, cotidiană a turcilor și tătarilor definește ciclul conceput de Iser la începutul anilor 20, a cărui operă definitorie este Familie de tătari, pictură cu care Iosif Iser se prezenta la Salon d’Autumne din Paris în 1921. Portretele tătăroaicelor, interioarele tradiționale dar mai ales cafenelele turcești recreează un univers intim și autentic al unei populații pitorești. Opera de față, pictată cel mai probabil în cadrul campaniei de studiu întreprinsă în vara anului 1923, punctează interesele lui Iser, care, pe lângă subiectul evident, alternează compozițiile monumentale cu scene de zi cu zi. Stilul lui Iser de atunci amintește de influența majoră pe care pictura lui Othon Friesz încă o avea asupra manierei pictorului nostru.

Valoare estimativă: 9.000 - 15.000 de euro

Pictura Visare (40.000 - 60.000 de euro), reprezentativă pentru tematica țărăncuței, se înscrie fără îndoială într-o categorie aparte a creației lui Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina).

 Visare, lucrare realizată de Nicolae Grigorescu

Operele lui Grigorescu, ilustrând lumea satului românesc, prezintă, de multe ori, o viziune idilică a vieţii tradiţionale, o perspectivă plină de romantism asupra existenţei pastorale, în mijlocul naturii, a ţăranului român. Imaginile sale cu figuri ale satului românesc, galerie din care face parte şi pictura Visare, se relevă a fi nu numai "eternele figuri ale identităţii naţionale", ci mult mai interesant, rezultate ale unei conştiinţe artistice aflate la intersecţia dintre tradiţie şi modernitate. Femeia în natură, întinsă între flori şi vegetaţie, dormind sau lucrând cu melancolie a reprezentat alegerea conștientă a lui Nicoale Grigorescu în acest procedeu de modelare a unei structuri vizuale idilice. Tipologia motivului face parte din modelarea Primăverii, alegoria excepțională realizată de Grigorescu în preajma anului 1881, atunci când introducea celebrul model Rodica în creația sa.

Natură statică cu struguri de Theodor Aman (1831, Câmpulung Muscel, Argeş - 1891, Bucureşti) este evaluată la 15.000 - 25.000 de euro.

 Natură statică cu struguri de Theodor Aman

Între 1864 și 1891 putem recunoaște cele mai importante creații ale artistului ce debuta la mijlocul secolului la Paris. Aman devenea încă din deceniul 6 al sec. XIX cel mai important pictor autohton. Pictor de factură clasică, cu o educație academistă (studii cu Martin Drolling, François Edouard Picot), cu tendințe realiste (simte afinități cu pictura lui Gustave Courbet)  va picta atât portret, teme istorice, mitologice, cât și studii de gen și naturi statice, elaborând un limbaj pictural unic pentru cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea în artele din România. Natura statică din actuala licitaţie, realizată între 1870 şi 1875, interpretată academic, dar cu note de naturalism - minuțiozitatea cârceilor și superba interpretare a albinei de pe boabele de strugure - amintește de studiile asupra naturilor statice tipice pentru pictura flamandă de secol XVII. 

Gheorghe Petrașcu (1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti) este unul dintre acei artiști pe care lumea artelor i-a răsfățat încă din timpul vieții. Desele sale expoziții, celebrate în sălile de expoziții bucureștene, colecționarii de seamă (Dona, Adolf Ruleta, Zambaccian, Laserson, Weinberg) și, evident, pictura sa au creat aura unui artist ce definește în bună măsură apogeul postimpresionismului românesc. Studierea peisajului petrașcian reprezintă o adevărată provocare pentru cercetărorul artei românești moderne. 

În La scăldat (1931), pictorul punctează într-o manieră inedită motivul personajului feminin pe malul apei, tematică pe care o va picta începând cu primul deceniu al secolului XX. Peisajul se desfășoară după legile unei aparențe firești, cel puțin în ceea ce ține de formă, Petrașcu fiind atras mereu de principiile de stabilitate figurativă oferite de natura însăși. Cerul primește o încărcătură materială, oferind registrului superior aspecte scenografice. Personajele din prim-plan, pictate cu iz romantic sunt recurente, Petrașcu integrându-le și alte în opere realizate la circa 20 ani distanță ca Nud la marginea apei 1931 (Licitația de Iarnă Artmark 2016) și Seara la malul mării 1913 (M.N.A.R.). 

 La scăldat, lucrare realizată de Gheorghe Petrașcu

Valoare estimativă: 25.000 - 35.000 de euro

O altă lucrarea a lui Gheorghe Petraşcu, propusă în licitaţie este Pahar cu trandafir, estimată la6.000 - 9.000 de euro.

 Pahar cu tradafiri de Gheorghe Petrașcu

Cu greu putem privi un interior pictat de Theodor Pallady (1871, Iaşi - 1956, Bucureşti) fără a ne gândi că a fost realizat, cel mai probabil, în legendarul său atelier din Place Dauphine. Modelul feminin și prezența sa în interiorul parizian, nud sau în posturi cotidiene, au fost deseori interpretate într-o notă simbolică, căutându-se o anume poezie a acestor compoziții. Întreaga operă de maturitate a lui Pallady, în special în cazul interioarelor, ne dezvăluie o căutare a relațiilor intime, de structură, modelate într-o regie și într-o scenografie ce păstrează aparențele firescului. Acest spirit intimist îl regăsim și în Lectura(25.000 - 35.000 de euro). Cu o recuzită epurată și proiectată pe un fundal neindivizualizat, compoziția este definită de suprafața picturală, de aspectul cromatic, coordonat de paleta aleasă pentru reprezentarea trupului și a rochiei, iar esența tabloului este punctată de trăirile personajului. 

Lectură de Theodor Pallady

Pe verso, tabloul are o dedicaţie: "A mes amis / Monsieur et Madame Gruia [?] / le souvenir des annees heureuses de Roumanie / [semnat indescifrabil] /Paris Juillet 1960"

Peisajul Lac în Bretania, al aceluiaşi pictor, pictat la începutul anilor 20, provine din colecţia ing. Leon Laserson (1887 - 1946).

 Lac în Bretania de Theodor Pallady

În jur de 1910, Pallady descoperă, în compania lui Nicolae Grant, țărmurile bretone, moment din revine acolo ani la rând. Însă dacă acele prime călătorii în Bretania se manifestau în compoziții definite de simbolism, după primele două decenii al secolului XX lucrurile se vor așeza. Maturitatea lui Pallady era desăvârșită, locul său în pictura timpului fiind împământenit, cu un modernism profund și rafinat. 

Bretania, alături de Paris și St Paul de Vence devin locul unor călătorii inițiatice în peisaj, care au generat o serie picturală excepțională. Simțul coloristic al lui Pallady avea să ducă la apariția unor opere de un farmec unic. Tonurile moi - griuri, brunuri - alăturate unor nuanțe puternice - verde crud sau albastru marin - erau întinse neuniform pe cartoanele grunduite creând serii inedite de peisaje franceze. Așa recunoaștem și peisajul de față, pictat cel mai probabil în primii ani ai deceniului trei, momente în care Pallady devenea acel "...aristocrat al armoniilor nobile și triste...(Tonitza, 1927).

Leon Laserson, evreu originar din Letonia, născut la Riga, avea să devină în perioada interbelică unul dintre cei mai mari industriași din domeniul petrolier - se stabilea în România în 1919. Laserson a achiziționat în perioada 1930 - 1945 un număr impresionant de opere ale contemporanilor săi, Petrașcu, Iser, Pallady, Ciucurencu, colecția sa devenind "poate cea mai pretențioasă ca valoare plastică din tot ce avem în București, azi (1945)" - afirma Corneliu Baba. Colecționarul va intra în contact cu operele lui Theodor Pallady de îndată ce pictorul se întorcea definitiv în țară, în 1939, fiind consiliat de criticul de artă Ionel Jianu, ajungând atât mare colecționar de Pallady, cât și prieten intim. Opera a trecut apoi în colecția istorică prof. Garabet (Garbis) Avachian (1907-1967). Violonist și profesor la Conservator din București, Avachian rămâne în istorie drept unul dintre cei mai înfocați colecționari din România. Astăzi, o bună parte din vasta sa colecție poate fi văzută în Muzeul Colecțiilor de Artă. Theodor Pallady a fost marea pasiune a colecționarului, din opera acestuia achiziționând în timp circa 80 de opere (ulei și grafică).

Lucrarea a participat la expoziţia retrospectivă "Theodor Pallady", Muzeul de Artă al R.P.R, Bucureşti, 1956.

Valoare estimativă: 15.000 - 25.000 de euro.

Florile în pictura lui Ștefan Popescu (1872, Finţeşti, Buzău - 1948, Bucureşti) reprezintă una dintre puținele teme pe care pictorul le-a abordat în afara peisajului, față de care a simțit o puternică afinitate încă din primii ani de practică artistică. În fapt, apariția florilor poate fi explicată prin analizarea biografiei artistului, acestea devenind subiect în ultimii ani de carieră, atunci când marile itinerarii prin țară și Europa încep să dispară. Stilul și calitatea ciclurilor dezvoltate în ultimul deceniu de practică  se înscriu în aceeași viziune estetică ca și peisajele sale. Analizând creația lui Popescu putem lesne observa că pictura florilor își găsește explicaţia şi în pasiunea penru culoare care a definit întreaga carieră a artistului. 

Veţi descoperi în licitaţie lucrările sale Natură statică cu carafă și mărgele (3.000 - 4.500 de euro), Cârciumărese (5.000 - 6.000 de euro), Muşcate (6.000 - 9.000), aceasta din urmă participănd la a XXI-a Expoziție a Bienalei Internaționale de Artă, Veneția, 1938.

 Natură statică cu carafă și mărgele de Ștefan Popescu

Cârciumărese de Ștefan Popescu

Nud în atelier de Camil Ressu (1880, Galaţi - 1962, Bucureşti) provine din colecția dr. Ștefan Chicoș şi participat la Expoziția colecției Dr. Ștefan Chicoș, de la Muzeul de Artă Vizuală Galați, din 2009, fiind reprodusă pe coperta catalogului.

 Nud în atelier de Camil Ressu

Camil Ressu face parte din mișcarea artiștilor progresiști ce marchează arta secolului al XX-lea. După 1910, Ressu se plasează în fruntea modernismului românesc, devenind unul dintre cei mai apreciați pictori și profesori din sistemul artistic românesc.

Opera creată de artist acoperă o arie tematică ce variază de la peisaje câmpeneşti şi compoziţii cu ţărani, la portrete şi nuduri, în care se remarcă pe deplin stilul caracteristic artistului, talentul desăvârşit şi măiestria artei sale. Particularitatea stilistică a lui Camil Ressu este accentul pus pe contururi, pe formele închegate solid, care exprimă armonie şi echilibru.

Nudul reprezintă probabil una dintre cele mai speciale abordări ale subiectului în arta românească interbelică. Dincolo de celebritatea pe care Aișe o căpăta prin vânzarea din 1928, nudurile pictorului trăiesc într-o categorie distinctă parcă. Artistul rămâne întotdeauna fidel arhitecturii corpului uman redat atât conform realităţii, cât şi canoanelor clasice de inspiraţie renascentistă. Din configurarea nudurilor sale reiese simţul măsurii şi al proporţiilor, idealul de frumuseţe exprimând vivacitate şi naturaleţea carnalităţii epurate uneori de senzualitate. Valoare estimativă: € 12.000 - 18.000

Să amintim şi alte câteva creaţii din licitaţie: Autoportret în lumină de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (2.000 - 3.500 de euro), provenit din colecția dr. Ștefan Chicoș; Țărăncuță, de Constantin Artachino (1.500 - 2.500 de euro); Confidențe, de Ipolit Strâmbu (1.200 - 1.800 de euro)...

Autoportret în lumină de Rudolf Schweitzer-Cumpăna

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News