Sepsi OSK - Rapid. 'Giuleștenii', tot mai departe de Europa după meciul de la Sfântu Gheorghe - Video

FOTO DC NEWS
FOTO DC NEWS

Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 0-0, vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a fazei play-off a Superligii de fotbal. 

Rapid şi-a creat prima ocazie de gol prin Antonio Sefer (50), al cărui şut a fost respins de Roland Niczuly. Intrat după pauză, Ştefan Pănoiu a avut trei şanse bune de a deschide scorul, dar a trimis pe lângă poartă (69), iar de două ori a respins Niczuly (77, 80).

La ultima fază a partidei, Kevin Luckassen (90+4) a şutat din întoarcere, dar mingea s-a dus pe lângă colţul lung. Lovitura de start a meciului a fost dată de legendarul Răducanu Necula. La meci au asistat 11.300 spectatori. Rapid a încheiat fără gol primit, după ce runda trecută a încasat şapte (2-7 cu Farul).

Video

Youtube video image

Sepsi OSK a obţinut două puncte în ultimele cinci etape. Rapid s-a impus în ambele partide din sezonul regulat, cu 2-1 în deplasare şi 3-0 acasă, dar a fost învinsă în play-off cu 2-0 la Sfântu Gheorghe. FC Rapid Bucureşti - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-0, Stadion Rapid-Giuleşti - Bucureşti

Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Ionela Alina Peşu (Craiova) Arbitru video: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti) Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel