Șerban Nicolae și Szabó Ödön, contre pe tema pactului PSD-UDMR

Șerban Nicolae și Szabó Ödön au avut un schimb de replici acid, în timpul emisiunii "Sinteza Zilei" de la Antena 3.

Şerban Nicolae: Poate dânsul e mai nou în politică sau crede că sunt eu mai nou. În 2004, PSD avea un protocol de colaborare parlamentară cu UDMR. Au rupt acel protocol după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004, pe motivul foarte grav pentru minoritatea maghiară că Ion Iliescu l-a graţiat pe Miron Cozma. Dacă UDMR susţine niște lucruri, nu înseamnă că sunt adevăruri absolute.

Szabó Ödön: Nu acesta a fost motivul.

Şerban Nicolae: Poate nu eraţi acolo, eu eram acolo.

Szabó Ödön: Aveam protocol semnat la nivelul judeţului Bihor şi în partea centrală.

Şerban Nicolae: Eram ministru pentru relaţia cu Parlamentul. Știu mai multă politică de la Bucureşti decât dumneavoastră.

Szabó Ödön: Asta să ştiţi că nu este o laudă. Nu trebuie să vă lăudaţi cu chestia asta.

Şerban Nicolae: Nu îmi daţi lecţii vă rog eu frumos.

Szabó Ödön: Eu nu v-am dat lecţii, dar nici dumneavoastră nu-mi daţi.

Şerban Nicolae: Credeţi-mă, nu s-a hotărât intrarea la Guvernare la Criştioru de Jos. Am o rugăminte, țineţi-vă puţin! Pot să vorbesc şi eu? Măcar româneşte? Pot să vorbesc şi eu puţin în emisiunea asta?

Szabó Ödön: Dar şi eu pot să vorbesc.

Şerban Nicolae: V-am ascultat, dar nu vorbiți peste mine. Puțin bun-simţ. Educaţie există şi în maghiară şi în romană. Eu v-am lăsat să vorbiți.

Szabó Ödön: Nu jigniţi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel