Serbia-Croația, SCANDAL DIPLOMATIC. Interziceri reciproce pentru înalți demnitari

Varianta Omicron în Europa. Cehia şi Austria confirmă primele cazuri, la persoane revenite din sudul Africii
Varianta Omicron în Europa. Cehia şi Austria confirmă primele cazuri, la persoane revenite din sudul Africii

Serbia i-a interzis joi intrarea în ţară vicepremierului şi ministrului croat al apărării, Damir Krsticevic, după o măsură similară luată de Zagreb la sfârşitul săptămânii trecute, relatează Reuters. 

Alegeri prezidentiale 2024

Disputa dintre cele două foste republici iugoslave care au fost adversare în războaiele din anii 90 a început săptămâna trecută, când o delegaţie croată şi-a scurtat vizita în Serbia după ce deputatul ultranaţionalist sârb Vojislav Seselj - recent condamnat la Haga pentru crime de război - a proferat insulte la adresa croaţilor şi a încercat să rupă drapelul croat. 

Ulterior, duminică, autorităţile croate au anunţat că ministrul sârb al apărării, Aleksandar Vulin, nu este binevenit în Croaţia la slujba anuală în memora victimelor lagărului de exterminare de la Jasenovac din al Doilea Război Mondial. Serbia a decis să-i interzică accesul în ţară vicepremierului croat într-un gest de reciprocitate. 

Contre reciproce 

"Guvernul sârb consideră că gesturile Croaţiei sunt contrare spiritului de cooperare între vecini şi respectului faţă de valorile fundamentale europene, între care se numără şi libertatea de circulaţie", se arată într-un comunicat al Belgradului. Croaţia a devenit de curând membră a Uniunii Europene, iar Serbia este stat candidat. 

Autorităţile croate l-au acuzat duminică pe Vulin că încearcă să submineze suveranitatea ţării prin declaraţia sa conform căreia Zagrebul nu are autoritatea de a decide dacă el poate sau nu să viziteze Croaţia. El a calificat faptul că i s-a interzis să participe la evenimentul din satul Mlaka, din apropiere de locul fostului lagăr, drept o încercare de a-i reduce la tăcere pe cei care vorbesc despre crimele comise atunci de Statul Independent al Croaţiei, susţinut de fascişti, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel