Oficialii sârbi au anunțat că hidrocentrala „Porțile de Fier III” va fi construită în coordonare cu România, dar nu este clar dacă s-au format grupuri de lucru pentru acest proiect.
Costul proiectului este necunoscut și este, de asemenea, problematic faptul că acesta ar urma să fie realizat în zona Parcului Național „Porțile de Fier”, cea mai mare arie protejată care se întinde în estul Serbiei, de-a lungul graniței sârbo-române, scrie Europa Liberă.
După întâlnirea ministrului de resort Dubravka Đedović cu ambasadorul României la Belgrad din 20 mai, Ministerul Minelor și Energiei a anunțat că Guvernul Serbiei a declarat construcția hidrocentralei reversibile „Porțile de Fier III” un proiect de importanță deosebită. Oficialul a precizat că s-au format echipe „atât pe partea sârbă, cât și pe cea românească și vor coopera strâns în viitor”.
Totuși, Ministerul Energiei al României, în răspunsul său către serviciul român Radio Europa Liberă (RSE), a subliniat că „partea sârbă poate implementa acest proiect doar în strânsă cooperare cu România” și că „în prezent nu există nicio activitate comună. Grup de lucru româno-sârb în legătură cu proiectul „Porțile de Fier III”.
„Proiectul poate fi pozitiv și România ar putea fi dispusă să se alăture cu o participare egală. Pe de altă parte, însă, trebuie luate în considerare cu atenție consecințele pentru mediu și navigabilitate, iar partea sârbă poate realiza acest proiect doar în strânsă cooperare cu România”, a punctat în Ministerul Energiei din România.
Radio Europa Liberă a cerut clarificări suplimentare de la Ministerul sârb al Minelor și Energiei, dar până la finalizarea textului, nu se primise niciun răspuns.
Ca parte a Companiei de Energie Electrică din Serbia (EPS), 16 hidrocentrale operează pe șapte râuri - Dunăre, Drina, Lim, Uvac, Zapadna Morava, Visočica și Vlasina. Puțin mai mult de 38% din potențialul total de putere al EPS este produs în aceste centrale electrice.
În prezent, cea mai mare hidrocentrală este „Porțile de Fier I”, care a fost pusă în funcțiune în 1972 pe Dunăre, la granița sârbo-română. Proiectul a fost implementat în comun de guvernele Iugoslaviei socialiste de atunci și ale României.
„Porțile de Fier III”, după cum se precizează pe site-ul EPS, ar fi o hidrocentrală reversibilă construită pe kilometrul 1007 al Dunării.
Aceasta înseamnă că ar avea o dublă funcție: atunci când sistemul de energie electrică din Serbia are un surplus de energie electrică, apa ar fi captată din lacul Porțile de Fier și pompată în cele două bazine superioare. În zilele de sarcină maximă pe sistemul de alimentare, acesta ar funcționa ca o centrală de stocare.
În Serbia, există deja o centrală hidroelectrică care funcționează pe acest principiu, în Bajina Bašta, în vestul țării.
Petar Đukić, profesor pensionar și expert în dezvoltare durabilă, spune pentru RFE/RL că proiectul „Porțile de Fier III” este o alternativă bună la combustibilii fosili. El afirmă că sectorul energetic al Serbiei depinde în mare măsură de arderea cărbunelui de calitate scăzută, ceea ce duce la poluarea aerului.
„Asta este mai bine decât să depindem de petrol, gaze scumpe sau cărbune de calitate scăzută. Nu suntem o țară bogată în energie, în ceea ce privește eficiența energetică ne aflăm pe ultimul loc în Europa, dar în ceea ce privește poluarea și ponderea combustibililor fosili în mixul total de consum de energie, suntem primii - în total reprezintă 87% din energia totală din combustibili fosili, de aceea cred că această soluție este bună", a explicat Đukić.
În octombrie 2023, Comitetul Academic pentru Energie al Academiei Sârbe de Științe și Arte (SANU) a organizat întâlnirea științifică „Hidroenergia Regiunii de Sud-Est a Europei”, la care, printre altele, s-au tras concluzii că autoritățile ar trebui să acorde prioritate construirii hidrocentralei reversibile „Bistrica”.
Hidrocentrala „Bistrica” a început să funcționeze înainte de 1960 pe râul Lim, lângă Priboj, în sud-vestul Serbiei.
După șase decenii, ministrul Energiei a anunțat că Serbia, în cooperare cu Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA), va începe construcția CHE reversibilă „Bistrica” în 2025 și că proiectul va costa „mai mult de un miliard de euro”.
Capacitatea sa, așa cum au anunțat autoritățile, va fi de 630 de megawați și ar trebui să înceapă să funcționeze în 2031.
Pe de altă parte, este planificat ca hidrocentrala „Porțile de Fier III” să fie construită în trei faze, iar puterea totală pentru toate trei ar fi de 2.400 de megawați.
„Capacitățile planificate ale hidrocentralei reversibile „Porțile de Fier III” depășesc cu mult nevoile Serbiei, în timp ce prețul specific este semnificativ mai puțin favorabil decât în cazul RHE „Bistrica””, se precizează în concluziile transmise de către Comitetul pentru energie al Academiei Sârbe de Științe către Guvernul Serbiei, Ministerul Minelor și Energiei, Ministerul pentru protecția mediului și Ministerul Științei.
Petar Đukić consideră că proiectul „Bistrica” este bun, dar că nu poate înlocui „Porțile de Fier III” din punct de vedere al potențialului.
„Cu mare prudență și cu un calcul valid al tuturor daunelor și beneficiilor externe – și cu siguranță vor fi pagube externe mari – aceasta este o opțiune foarte bună de a gestiona sistemul electric, care este unul dintre cele mai vitale pentru întreaga economie și pentru societate”, spune Đukić.
Dragana Đorđević, consilier științific la Institutul de Chimie, Tehnologie și Metalurgie, a spus care sunt potențialele daune pe care „Porțile de Fier III” le-ar putea avea asupra mediului din parcul național cu același nume.
„Asta ar distruge ecosistemul din Djerdap. Ideea este că întreaga zonă este poroasă. Sunt multe peșteri, roci calcaroase și pământul nu poate reține apa. Deci, pădurile trebuie tăiate, terenul trebuie defrișat complet și fundația să fie betonată, astfel încât apa care este extrasă din Dunăre să nu se scurgă. Este un dezastru”, a eplicat Đorđević.
Parcul Național Porțile de Fier se întinde pe o suprafață de peste 63.000 de hectare de-a lungul a 100 de kilometri de malul drept al Dunării, chiar la granița cu România. Această zonă găzduiește peste 1.100 de specii și subspecii de plante, precum și multe specii de animale.
Legea Parcurilor Naționale din Serbia interzice amenajarea de obiective în acea regiune „ceea ce contrazice planul spațial al zonei cu destinație specială”.
Dragana Đorđević și-a amintit dezastrul care a lovit orașul Longarone la începutul anilor 1960, lângă hidrocentrala de pe râul Vajont din nordul Italiei, când solul poros a declanșat o alunecare masivă de teren care s-a scurs în baraj și a declanșat o deversare care a ucis aproape 2.000 de oameni.
„Acea suprafață este foarte asemănătoare cu cea de la Porțile de Fier”, a explicat Đorđević.
Profesorul pensionar Petar Đukić a precizat, totodată, că realizarea hidrocentralelor are, fără îndoială, un impact asupra ecosistemului și subliniază că nu există soluții perfecte în materie de energie.
„Centralele hidroelectrice nu sunt complet sigure și ecologice. Există multe consecințe asupra mediului - acumulare, sedimentare, colectare a deșeurilor în aceste sisteme mari, eliberare de cantități uriașe de dioxid de carbon”, spune Đukić.
Potrivit lui Đukić, parcul național ar trebui gestionat cu atenție, „astfel încât să piardă cât mai puțin din potențialul său natural”.
„În orice caz, aceasta este o variantă mult mai bună decât punerea râurilor în conducte ca în cazul minihidrocentralelor de derivație”, a subliniat el.
Potențialul tehnic utilizabil al cursurilor de apă din Serbia este de aproximativ 19 terawați oră (tWh) pe an, iar astăzi se folosesc doar 10,2 tWh pe an, dintre care 6,6 tWh la CHE Porțile de Fier I și Porțile de Fier II, conform datelor Academiei Sârbe de Științe și Arte (SANU ).
Croația, Bosnia și Herțegovina și Slovenia au fiecare câte o centrală hidroelectrică reversibilă, în timp ce Macedonia de Nord și Kosovo au anunțat construcția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News