Serena Williams pare să nu își revină. Americanca a fost eliminată de Kvitova de la turneul de la Cincinnati.
Serena Williams (36 de ani, 27 WTA) a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Cincinnati, marţi noapte, de către cehoaica Petra Kvitova (28 de ani, 6 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3, şi va ataca US Open cu un singur meci câşţigat în sezonul de hard nord-american, informează Prosrport.
Foarte convingătoare în victoria din prima rundă, 6-1, 6-2 cu Daria Gavrilova, marea campioană americană nu a mai găsit acelaşi ritm şi contra unei adversare, Petra Kvitova, aflată într-o zi foarte bună. Fost lider mondial, cehoaica a făcut două break-uri în primul set şi l-a câştigat, 6-3, după doar 34 de minute.
Băgată în corzi de loviturile foarte puternice ale adversarei, Serena şi-a revenit în manşa a doua, a aplicat acelaşi tratamet, set câştigat cu dublu break, şi, după 3-6 şi 6-2 s-a intrat în decisiv. Acolo, sora mai mică a familiei Williams a început cu break, dar Kvitova a răspuns imediat şi, la 3-2, a rupt echilibrtul definitiv: break urmat de două game-uri de serviciu şi meci închis la finalul a fix două ore de joc, scor 6-3, 2-6, 6-3, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News