Serena Williams - Kerber, finală Wimbledon. Rezultat final după un joc sclipitor

Angelique Kerber, 30 de ani, locul 10 WTA, este în premieră regină la Wimbledon. 

Nemțoaica a învins-o într-o manieră categorică în finală pe Serena Williams, 36 de ani, 183 WTA, scor 6-3, 6-3, după doar o oră și 7 minute de joc, informează GSP.

Serena a început modest partida, și-a pierdut serviciul, dar a revenit și a câștigat următoarele 3 game-uri, conducând cu 3-2. Acela a fost, de altfel, singurul moment din meci în care americanca s-a aflat la conducerea partidei.

Kerber a etalat un joc sclipitor, nu a greșit aproape deloc și a profitat de numeroasele greșeli neforțate ale Serenei. Nemțoaica a revenit de la 2-3 și s-a impus cu 6-3.

Kerber a menținut același ritm impresionant și în setul secund, a profitat de un game slab al Serenei la serviciu și s-a impus cu 6-3, la fel ca în primul set.

Nemțoaica antrenată de Wim Fissette, fostul antrenor al Simonei Halep, își adjudecă cel de-al treilea trofeu de Mare Șlem al carierei, după ce a mai câștigat Australian Open și US Open, ambele în 2016, mai scrie sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel