Publicitate
Regizorul Sergiu Nicolaescu rămâne internat la terapie intensivă, evoluţia postoperatorie fiind uşor favorabilă, în concordanţă cu suferinţele preexistente şi cu vârsta pacientului, au declarat reprezentanţii Spitalului Elias din Bucureşti, informează Mediafax.
Reprezentanţii spitalului au mai spus că Nicolaescu a fost ridicat la marginea patului, este conştient şi vorbeşte, însă, întrucât au persistat unele probleme respiratorii, a rămas sub supraveghere medicală continuă.
Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, în 28 decembrie, la Spitalul Elias din Capitală, "în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară. Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.
"Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.
"Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", au mai precizat reprezentanţii spitalului.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu