A început de numărătoare inversă pentru "La casa de papel". Află în articol când apare ultimul sezon.
A început numărătoarea inversă pentru serialul spaniol "La casa de papel" (Fabrica de bani), a cărui ultima parte va fi lansată pe 3 decembrie şi al cărui sfârşit nu va dezamăgi, promit protagoniştii uneia dintre producţiile cele mai de succes ale platformei Netflix, relatează Agerpres, citând EFE.
"Ştim că nu îi vom dezamăgi pe fanii serialului, care vor fi încântaţi. Ceea ce vine este foarte intens", promite actorul argentinian Rodrigo de la Serna, interpretul personajului Palermo, într-un scurt videoclip la prezentarea "making of", lansată miercuri.
În data de 3 decembrie va avea premiera pe Netflix Volumul 2, al celui de-al V-lea şi ultim sezon al serialului, care promite foc şi tensiune, cu banda complet încolţită de armata care vrea să termine odată pentru totdeauna cu Profesorul şi acoliţii săi.
Marţi, Netflix a anunţat că "La casa de papel" este una dintre producţiile, în altă limbă decât cea engleză, cele mai vizionate din istoria platformei, a doua după serialul sud-coreean "Jocul calamarului".
Alături de "making of", Netflix a prezentat şi afişul ultimelor 5 episoade, în care apar protagoniştii în poziţie de luptă.
În orele lor cele mai grele, membrii rămaşi ai grupului se vor confrunta cu cele mai mari provocări: să scoată aurul pe baza unui plan plin de incertitudini şi să încerce să iasă din Banca Spaniei, înconjurată de armată, şi cu ochii lumii îndreptaţi spre ei.
Tokyo (Ursula Corbero) a murit, iar inamicul rănit şi mai de temut ca niciodată se află pe urmele lor în Banca Spaniei.
Distribuţia Volumului 2 este formată din Alvaro Morte, Itziar Ituńo, Pedro Alonso, Miguel Herrán, Jaime Lorente, Esther Acebo, Enrique Arce, Darko Peric, Hovik Keuchkerian, Luka Peros, Belén Cuesta, Rodrigo de la Serna şi Najwa Nimri, printre alţii.
Lansat de casa de producţie Vancouver Media înfiinţată în 2016 de Alex Pina (creatorul serialului), "La Casa de Papel" a devenit serialul de ficţiune cel mai de succes la nivel internaţional, atrăgând milioane de telespectatori din întreaga lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu