Serie de evenimente organizate de ICR Chişinău de Ziua Culturii Naţionale

ICR Chișinău organizează o serie de evenimente pentru a marca Ziua Culturii Naționale în Republica Moldova.

Publicitate

Spectacolul muzical-poetic „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” 


Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău organizează, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, spectacolul muzical-poetic Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată  dedicat poetului naţional Mihai Eminescu. În cadrul evenimentului, poetul Valeriu Matei şi actorul Nicolae Jelescu vor susţine un recital cu poezii de Mihai Eminescu acompaniaţi de muzicianul Viorel Burlacu (chitară). Spectacolul va avea loc vineri, 13 ianuarie 2017, ora 18.00 la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău. Intrare liberă.


Expoziția de pictură Florentin Leancă

 

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici” din Chișinău organizează, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, o expoziție specială de pictură, a artistului plastic Florentin Leancă. Manifestarea se înscrie în planul de activități complexe pregătit de ICR Chișinău pentru a marca Ziua Culturii Naționale, plan ce încearcă să acopere toate palierele vieții culturale din Republica Moldova (muzică clasică, expoziții cu temă literară, lansări de carte, expoziții de pictură). 

 

Florentin Leancă s-a născut la 29 august 1966 în oraşul Florești. În 1986 a absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, iar în 1999 – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În 2001 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. În anii 2001-2009 a fost vicepreşedinte al UAP. Florentin Leancă a fost distins cu premii la expoziţii de pictură din R. Moldova şi România.

Evenimentul va avea loc la Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici” din Chișinău, 16  ianuarie 2017, ora 16.00.

 

Expoziție de grafică și lansări de volume

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău în colaborare cu Consiliul Județean Prahova, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga", Prahova, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu" din Chişinău organizează, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, o expoziție de grafică cuprinzând 80 de lucrări din colecția pictorului Nicolae Ioniță (Ploiești) și lansarea volumelor „Eminescu - Luceafărul" și „Eminescu - Ziaristul" realizate tot de pictorului Nicolae Ioniță.

Nicolae Ioniță s-a născut la Ploiești în anul 1951 și a urmat Studiile Superioare Tehnice. Este președintele departamentului pentru Europa de Est al organizației internaționale a caricaturiștilor 'Cartoonists Rights Network'. A debutat în 1969 la revista 'Urzica'. A publicat peste 3000 de caricaturi atât în publicații românești: România Liberă, Curentul, Ziarul Financiar, România Literară, cât și în străinătate: Serbia, Bulgaria, Croația, Franța, Japonia, Republica Moldova, Rusia, SUA etc. Nicolae Ioniță și-a prezentat caricaturile în numeroase expoziții internaționale din Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Croația, Cuba, Marea Britanie, Franța, Grecia, Iran, Israel, Italia, Coreea etc. I-au fost acordate 27 premii românești și 24 internaționale, printre care: Special Prize- Aksehir (1998-Turcia), Honorary Award (1995-Teheran Iran), Excellency Prize (1987-Tokyo), Le Grand Prix d'Honneur- Anglet (1984-Franța), Premiul San Remo (1980- Italia).

Expoziția este deschisă publicului în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2017

Evenimentul va avea loc duminică, 15 ianuarie 2017, la Sala cu Cămin a Muzeului Național al Literaturii Române "Mihail Kogălniceanu" din Chişinău, str. 31 August 1989, nr. 98. et. 2, ora 14.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel